Mesajul lui Klaus Iohannis pentru elevi și studenți: „Sunteți garanția unui viitor mai bun”

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. face declaratii de presa
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Elevii și studenții sunt „garanția unui viitor mai bun” și au dovedit că „știu să lupte pentru drepturile și libertățile lor”, dar în același timp își înțeleg responsabilitățile, spune președintele Klaus Iohannis.

„Voi, elevii și studenții atât de dedicați rezolvării problemelor cu care vă confruntați în sistemul de educație, aveți toată prețuirea și aprecierea noastră. Sunteți garanția unui viitor mai bun, în care responsabilitatea civică și asumarea implicării în societate sunt constante ale cetățeniei active”, a spus Iohannis într-un mesaj de Ziua Internațională a Elevului și a Studentului.

„Felicit, de asemenea, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor pentru elaborarea celor două rapoarte referitoare la anul școlar și universitar 2020-2021, cel privind respectarea prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național. Aceste documente reprezintă oglinda percepției voastre, a celor vizați direct, asupra gradului de implementare a celor două acte normative care înglobează drepturile și obligațiile studenților și ale elevilor”, se arată în mesajul prezentat de către consilierul prezidențial Ligia Deca, în deschiderea evenimentului organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și de Consiliul Național al Elevilor.

„Implicarea voastră este esențială, nu numai din perspectiva responsabilității față de propria formare, dar şi din cea a procesului decizional. De-a lungul anilor, ați dovedit că știți să luptați pentru drepturile și pentru libertățile voastre, că vă înțelegeți responsabilitățile, că sunteți curajoși, informați, ambițioși, cu spirit civic și puternici. Vă încurajez să continuați pe acest drum”, arată președintele.

„Am fost, totodată, impresionat de modul în care ați reușit să vă adaptați provocărilor acestei grele perioade, care a presupus multe ore de predare on-line și a redus interacțiunile directe. Pentru tineri, socializarea joacă un rol foarte important.

Știu că nu v-a fost deloc ușor, dar este admirabil că ați înțeles să puneți pe primul plan siguranța celor din jur și ați învățat că lucrurile se pot schimba atunci când oamenii sunt uniți. Exemplul vostru este o veritabilă lecție de altruism și generozitate, care arată că generațiile tinere pot fi responsabile în fața unor provocări teribile”, se mai arată în mesajul lui Iohannis.

Președintele a făcut din nou un apel la vaccinare, despre care spune că este „un instrument formidabil, capabil să pună capăt pandemiei de COVID-19”.

„România și-a asumat, alături de partenerii săi europeni, stimularea dimensiunii de excelență a învățământului, a cercetării și a inovării, promovând, în același timp, egalitatea de gen, incluziunea și echitatea. Afilierea organizațiilor voastre la entitățile de reprezentare europene pentru elevi și studenți este garanția implicării în procesul de elaborare a politicilor europene în domeniul educației, cercetării și tineretului.

Este esențial ca împreună să promovăm un învățământ de calitate pentru toți elevii și studenții, excelența în cercetare și alte valori care să contribuie cu adevărat la îmbunătățirea sistemului românesc de educație. Să fiți mereu conștienți de puterea pe care o aveți și de faptul că societatea își pune speranțele în voi”, a transmis președintele.

„Sunt bucuros să vă am parteneri în construirea României Educate, o țară racordată la valorile europene, deschisă inovației și care își protejează și susține tinerii. România trebuie să vă ofere oportunitățile de care aveți nevoie pentru a vă atinge idealurile și a vă construi cariere remarcabile aici, acasă. Vă urez mult succes în toate proiectele și să aveți puterea de a vă îndeplini toate visurile”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...