Mai mulți elevi de gimnaziu, intoxicați cu o substanță necunoscută după deratizarea școlii

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta igsu

Mai mulți elevi din clasele a V-a și a VI-a de la Liceul German din Arad au fost aduşi cu ambulanţele la spital, după ce s-au intoxicat la şcoală cu o substanţă necunoscută, folosită pentru deratizare și dezinsecție.

ACTUALIZARE 20:55 - Numărul elevilor de la Liceul German din Arad care au ajuns la spital după ce s-au simțit rău a crescut la 24. La liceu, autoritățile caută cauza care a dus la intoxicarea copiilor, în timp ce administratorul firmei care a făcut dezinsecția în școală a fost chemat la sediul IPJ.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Arad, Simina Roz, a declarat, corespondentului Mediafax, că numărul copiilor care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a crescut la 24. Medicii le-au făcut analize şi aşteaptă rezultatele pentru a afla cu ce substanţă au fost intoxicaţi.

„Primii copii au ajuns la ora 17.00. Au fost 5 copii, după aceea au tot început să vină. Au ajuns şi cu ambulanţa şi cu familiile. Acum sunt 24 de elevi. Sunt în stare stabilă, dar rămân sub supraveghere medicală, deocamdată, şi aşteptăm rezultatul analizelor pentru a afla ce au în organism. Sunt elevi de la clasele V-VII, de la acelaşi liceu. Copiii spuneau că n-au simţit miros, dar că, la un moment dat, a început să li se înroşească pielea, să se irite faţa şi ochii”, a spus Simina Roz.

Dintre cei 24 de copii care s-au prezentat la spital, șase au fost internați.


Mai mulţi elevi de la clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" din Arad au ajuns la spital, luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care s-a făcut în sălile de cursuri.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Constantin Cătană, a declarat, pentru Agerpres, că până la ora transmiterii acestei ştiri au ajuns la spital şapte copii, însă în urma discuţiilor cu părinţii elevilor din mai multe clase, sunt aşteptaţi şi alţii, pentru că au simptome specifice unei intoxicaţii.

"În cursul zilei de vineri a avut loc o deratizare în şcoală, iar după cursurile de luni, unii copii au prezentat diverse simptome, când erau deja acasă. Au erupţii cutanate, iritaţii la ochi sau dureri abdominale, dar nu sunt în stare gravă. Verificăm dacă s-au respectat toate procedurile la efectuarea deratizării", a declarat Cătană.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Simina Roz, a declarat că elevii au 11, 12 şi 13 ani şi primesc îngijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii urmează să decidă dacă unii dintre ei vor rămâne internaţi.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marius Gondor, a declarat că elevii sunt de la Liceul Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn", clădirea de pe strada Posada, unde învaţă copii de gimnaziu.

"Se fac verificările necesare. Directorul şcolii este la spital, pentru a vedea care este situaţia copiilor. Se pare că de vină este deratizarea", a spus Gondor.

Reprezentanţii DSP şi ISJ ţin legătura cu părinţii copiilor printr-un grup special creat pe o reţea de socializare, pentru a-i sfătui să se prezinte la spital la cele mai mici simptome. Până în prezent, mai mulţi părinţi au confirmat că copiii lor se simt rău şi vor fi duşi la UPU.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...