Ligia Deca amenință: Dacă greva continuă, nu vom putea evita prelungirea anului școlar sau reprogramarea examenelor

Data actualizării: Data publicării:
Ligia Deca, ministrul Educației, participă la ședința comisiei de învățământ din Camera Deputaților, în București, luni 24 aprilie 2023.
Ligia Deca, ministrul Educației. Foto: George Călin/Inquam Photos

Ministrul Educaţiei Ligia Deca avertizează că dacă profesorii continuă greva, nu vor mai putea fi evitate consecinţe precum reprogramare de examene sau prelungirea anului şcolar.

Ea a fost întrebată dacă a discutat cu sindicaliştii despre posibilitatea suspendării grevei.

„Am discutat astăzi despre reîntoarcerea în clase şi am făcut apel la înţelegerea domniilor lor. Răspunsul a fost că şi dumnealor îşi doresc acelaşi lucru şi că vor duce înspre membrii de sindicat, textul ordonanţei urmând a fi analizat şi că speranţa lor este că de marţi se va reveni în clase. (…) Cred că orice formulă care permite continuarea procesului educaţional, încheierea mediilor şi susţinerea examenelor naţionale este una de analizat. În opinia noastră practic, această ordonanţă de urgenţă, răspunzând solicitărilor lor, ar trebui să genereze această întoarcere în clase”, a transmis ministrul Educaţiei.

Întrebată dacă ia în calcul atacarea grevei în instanţă, Lidia Deca a răspuns: „Guvernul României a preferat dialogul cu federaţiile sindicale, înţelegând importanţa solicitărilor. Nu am procedat în acest sens şi nu intenţionăm să mergem în această direcţie”.

Ministrul Educaţiei a mai fost întrebat ce se va întâmpla în cazul în care profesorii nu se vor întoarce marţi la ore.

„Cred că este important de subliniat faptul că Ministerul Educaţiei a făcut tot posibil astfel încât să se reuşească parcurgerea tuturor proceselor educaţionale sau recadrarea lor din punct de vedere al calendarului fără modificarea calendarului examenelor naţionale şi mai ales fără prelungirea duratei cursurilor în anul şcolar. În cazul în care, în baza tuturor angajamentelor luate de către Guvern, se continuă protestul, nu vom mai putea să evităm consecinţe de tip reprogramare examene sau prelungire an şcolar. Şi cred că nu ne dorim niciunul dintre noi astfel de consecinţe. Sunt convinsă că se va putea găsi înţelepciunea şi formula pentru ca toţi copiii să poată să dea examenele la timp şi să îşi poată urma mai departe parcursul educaţional”, a concluzionat Deca, scrie News.ro.

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au anunţat joi liderii federaţiilor sindicale, după consultările de la Guvern. „Mandatul pe care l-am primit a fost acela de a respinge oferta, oamenii sunt cei care sunt suverani, oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii decid dacă aceasta continuă. Așteptăm concret săptămâna viitoare să vedem ce se întâmplă”, spune Simion Hăncescu. 

Citește și: Guvernul a adoptat majorările respinse de profesori. Cărbunaru: Negocierile cu sindicatele din Educație au luat sfârșit
 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
Cafea dimineață
Oamenii de știință au descoperit că lucrurile par într-adevăr mai bune dimineața. Marți pare cea mai fericită...
Newsweek
1.000.000 de pensii cresc cu 250 lei din aprilie. Șeful Casei de Pensii spune cine primește banii
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...