Jurnal pentru copii. Învățătoarea care îi face pe copii să vină cu plăcere la școală
Data publicării:
Elevii îi spun, de multe ori, „mama” şi unii dintre ei visează să devină învăţători, aşa cum este doamna lor! Prin jocuri, materiile greu de înţeles, devin uşoare! Un nou episod din seria „Profesori pentru viitor”, duminică, de la ora 9.30, la Jurnal pentru copii!
Orele încep şi se termină pe acorduri muzicale şi, deseori, în paşi de dans. Dacă eşti relaxat şi fericit înveţi mult mai uşor şi mai repede, crede Cristina Iliescu, învăţătoarea Bufniţelor Înţelepte, aşa cum îşi spun elevii clasei a III-a de la Şcoala Sfântul Silvestru din Bucureşti.
Cristina Iliescu, învăţătoare: Încerc să-i fac să le placă la şcoală şi mă gândesc că româna se poate învăţa prin joc, matematica se poate învăţa prin joc şi se pot combina cu arte, cu engleză, putem să facem şi rebusuri şi puzzle-uri şi atunci, sâmbetele şi duminicile stau şi mă gândesc ce aş putea să fac frumos şi interesant ca lor sa le placă să vină la şcoală. În primul rând vreau să ştie că sunt oameni, că or să-i caractezeze vorbele, faptele şi nu o notă din carnet. Dacă rămai om, e imposibil să nu -ţi fie bine! Să-i învăţ! Să fie oameni.
Cristina Iliescu este mai mult decât un profesor. A reuşit să ajungă la inima elevilor şi, predă lecţii care le sunt de folos pentru o viaţă.
Cristina Iliescu, învăţătoare: Încerc să fac cu copiii mei ce au făcut profesorii mei , să le placă la şcoală şi, ca nişte peştişori aurii să ne îndeplinim visele.