Înscrierea la facultate. Cea mai mare concurență din ultimii cinci ani la medicină

Data publicării:
Bacalaureat-Mediafax Foto-Nicu Mircea-3

Colegiul Medicilor susţine însă că 70% dintre cei care vor să devină doctori se gândesc la o carieră în străinătate.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi concurenţa este dublă faţă de anul trecut: patru candidaţi pe un loc.

Pe cele 710 locuri la buget s-au înscris peste 2.400 de tineri şi mai sunt încă două zile în care se pot depune dosare. Cei mai mulţi sunt la Medicină Generală.

Dacă jumătate dintre tinerii care au ales medicina ar rămane în ţară, în 20 de ani s-ar recupera medicii pierduţi în ultimii 5 ani, susţine rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.

Un ochi râde, un ochi plânge. Nu am avut niciun fel de reclamaţii din ţările în care au mers pentru cei peste 14.000de medici care au plecat. Într-adevăr, nimeni nu se gândeşte în această ţară, că şi populaţia României are nevoie de medici”, spune Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.

La Universitatea Carol Davila din Bucureşti, concurenţa cea mai mare este la stomatologie: nouă candidaţi pe un loc.

Cei peste 10.000 de tineri înscrişi la facultăţile de medicină din ţară vor susţine examenul de admitere săptămâna viitoare, pe 24 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei