Ideea inedită prin care o școală de la țară a făcut rost de bani pentru a lua copiilor tablete

Cătălin Firoiu Data actualizării: Data publicării:
Iulia Stoica, directoarea școlii din Vasilați, jud. Călărași
Iulia Stoica, directoarea școlii din Vasilați, jud. Călărași Foto: captură TV

La Vasilați, în județul Călărași, directorul a tot căutat soluții să înceapă școala cu toți copiii. Unii în clasă, alții de acasă, pentru că atât îi permite spațiul. Numai că pentru a proceda așa, copiii aveau nevoie de tablete. Și atunci, a venit ideea salvatoare: școala și-a arendat pământul agricol pe care-l deține, iar cu banii încasați le va cumpăra copiilor săraci tabletele necesare învățământului online. Dar readaptarea învățământului la vremuri de pandemie nu se oprește aici. Îi privește, deopotrivă, și pe profesori.

Dascălii și-au terminat vacanța și-au revenit în cancelarii. Întind metrul prin clase, igienizează, mută, calculează. Covidul a distrus și partea boemă a școlii: nu mai există colegi de bancă! Normele sanitare acceptă doar elevi distanțați și... punct.

„Un copil aici, unul singur, un alt copil aici și tot așa, pe modelul ăsta. Copilul din banca doi face diagonală cu trei de la margine, trei de la margine face diagonală cu patru din spate. Așa sunt pupitrele, de câte doi copii, dar va sta un singur copil în fiecare bancă”, explică reporterului un cadru didactic, cu ruleta în mână.

Matematica pandemiei îngustează spațiul claselor și împarte colegii în grupe care nu se mai întâlnesc în școală. Unii vor învăța două săptămâni acasă, alții două săptămâni la școală. Apoi invers. Și tot așa, până când pandemia va deveni o amintire urâtă și atât.

„Rămân în online două grupe de clasa a cincea. Grupele astea provin din clase cu efectiv de 30 de copii care, clar, vor fi divizate. La momentul acesta, este acest model hibrid. Ceea ce fac astăzi, împreună cu toți colegii mei, este să găsim loc în această clădire pentru cât mai multe clase de la învățământul gimnazial, să lucrăm din bancă, pe modelul față în față”, explică Iulia Stoica, directorul școlii din Vasilați.

Tablete din arendă

Experiența școlară din primăvară a scos la iveală că 40% dintre elevii comunei Vasilați, din Călărași, n-au logistica necesară să participe la cursuri online, de acasă. Și cum tabletele guvernamentale nu vor ajunge curând la ei, iar părinții nu-și permit nici acum să le cumpere unele racordate la internet nelimitat, directorul a găsit soluția să-i ajute: le cumpără tablete din banii pe care școala Vasilați îi primește pentru pământul agricol arendat unui fermier.

- Bănuții aceia s-au adunat într-un cont unde pentru noi, acum, este o rezervă, explică directoarea Iulia Stoica.

- Din arendă puteți să cumpărați tablete!?

- Da. Da! Exact.

Pe de altă parte, în România cea cu peste 1000 de infectări zilnice și cu multe lipsuri în traiul rural, viața la catedră devine o adevărată aventură. Sau un risc.

- Ne este teamă că poate nu vom face față acestei situații. Că poate părinții nu vor înțelege cum trebuie să ne protejăm și noi vom fi linia întâi, mărturisește Mihaela Curea, profesor la școala din Vasilați.

- Adică vă temeți și pentru sănătatea dumneavoastră?

- Și pentru sănătatea mea și-a familiei mele. Ținând cont că și eu am părinți în vârstă și sunt persoane vulnerabile.

Propunere: profesorii să aibă interzis în locuri aglomerate

Tocmai de aceea, pentru sănătatea generală, directorul școlii din Vasilați, Bărăgan, ar vrea ca statul să le interzică dascălilor accesul în locuri de relaxare aglomerate pe toată durata anului școlar.

„Ar trebui reglementat printr-un adaos la fișa postului. Eu sunt cadru didactic, dacă doresc să petrec un weekend, va trebui, cumva, să-mi iau un concediu neplătit de 14 zile. Pentru că eu nu am răspundere nu doar pentru mine, ci și pentru copii, pentru colegi și pentru toată lumea cu care interacționez”, argumentează Iulia Stoica, directorul școlii din Vasilați.

Există și școli fără griji: sunt închise!

Cu două săptămâni până la primul clopoțel, Bărăganul are și școli fără griji. Asta, pentru că vor rămâne... închise. La Plătărești, în satul Dorobanțu, școala este în renovare. N-are niciun muncitor la treabă și nu poate fi redeschisă în 14 septembrie.

În Cucuieți, alt sat al Plătăreștiului, școala abia se construiește. Poate fi gata de Crăciun sau... în vacanța mare, la anul.

- Această școală, depinde și de cum încasăm banii, eu preconizez că în trei luni și ceva să fie dată la cheie această școală. Dar în funcție de banii pe care o să-i încasăm. Dacă nu ne plătesc, vă dați seama că va trebui să prelungim aproape un an de zile, explică executantul lucrărilor.

În comuna Plătărești întâlnim un cadru didactic și reporterul are o curiozitate:

- Se poate face clasa I în online, doamnă?

- Este foarte greu. Noi aici avem un surplus, să spun așa. Majoritatea mămicilor nu au un loc de muncă și au putut să stea acasă cu elevii. Că altfel, vă dați seama, ei nu știu să folosească tehnologia.

- Cum poți să-l înveți pe un copil de clasa I să scrie, în online?

- Asta așa este... Că trebuie să-i ducem mâna. Da...

Întrebarea rămâne în suspensie și încă își caută răspunsul.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...