Haos în prima zi de grevă generală, nimeni nu știe sigur unde și dacă se fac ore. Care este atmosfera în școli

Data actualizării: Data publicării:
imagine dintr-o sala de clasa
Peste 150.000 de profesori au intrat luni în grevă. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Este haos în școlile din România, unde au intrat în grevă generală 150.000 de cadre didactice și personal auxiliar din școli. Nu toți profesorii sunt în grevă, așa că unii părinți au fost anunțați pe grupurile de WhatsApp să își aducă la școală copiii pentru că ei pot fi supravegheați. Când au anunțat declanșarea protestului, sindicaliștii au recomandată părinților să își țină copiii acasă. Pe fondul acestor contradicții, unii părinți și-au dus copiii la ore, în timp ce alții au căutat soluții – i-au luat la serviciu sau i-au lăsat la rude. Lista centralizată a profesorilor aflați în grevă este la Ministerului Educației, dar este ținută sub cheie, la sertar.

Greva din Educație a provocat un haos general, în școlile din țară. Nu se știe nici măcar în câte clase nu se fac ore și care își desfășoară activitatea, în ciuda protestului.

Ministerul a argumentat că nu a făcut publică lista școlilor unde e grevă, deoarece situația e dinamică, adică sunt profesori care renunță la protest, iar alții se alătură.

Nu e clar dacă și în zilele următoare va fi grevă.

"În 18 mai 2023, Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București situația numerică privind participarea angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar de stat la greva generală anunțată de federațiile reprezentative din învățământul preuniversitar. 

Precizăm că solicitarea a vizat numărul participanților la grevă și nu tabele nominale cu cei care participă. 

Vă asigurăm că orice solicitare a Ministerului Educației este realizată cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și în conformitate cu atribuțiile privind coordonarea şi monitorizarea activităţilor didactice, precum şi a activităţilor extraşcolare ale elevilor", a comunicat ministerul.

Unii părinți au fost anunțați că începe greva, dar că există permanență și că sunt și profesori care nu sunt în grevă.

"L-am luat la muncă. Am cerut să îl pot lua trei zile, acum să vedem. Nu cred că pot să-l iau mai mult", spune o femeie. Aceeași soluție a adoptat și o altă femeie, care a spus pentru Digi4 că și-a luat copilul la birou, cu speranța că va putea face asta toată săptămâna.

Un bărbat susține că speră ca cel mic să se poată întoarce la școală curând deoarece el și soția nu își pot lua liber ca să stea cu copilul acasă.

O altă femeie afirmă că va lăsa copilul la mama ei, dar că nu știe cât timp va putea face asta.

Întrebată ce părere are despre declanșarea acestei greve, o femeie a răspuns că protestul "ne dă pe noi peste cap și pe copii îi dă peste cap, nu înțelegem nici noi nimic, nici ei."

Un elev de clasa a XII-a care a venit la liceu a declarat reporterului Digi24 că a nu toți profesorii fac grevă și că li s-a spus să vină la ore. "Părerea mea e că și-au ales un moment bun să facă grevă pentru că au avantaj deoarece sunt examenele de a opta și de bac, presupun că asta îi va motiva pe cei din minister să le dea ce vor."

La Constanța, sunt școli unde mai mult de jumătate dintre angajații din sistem nu participă la grevă, însă cei care s-au alăturat protestului sunt hotărâți să nu intre la ore.

La o școală gimnazială din Timișoara, în ciuda faptului că 90% dintre colegii lor sunt în grevă, 7 profesori și 2 învățători au anunțat că își vor continua activitatea.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...