Fostul şef al ISJ Brăila face noi dezvăluiri despre lupta sa cu sistemul: De două ori am fost demis, am câştigat în instanţă

Data actualizării: Data publicării:
catalin canciu 1
Catalin Canciu - Facebook

Cătălin Canciu, fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, a vorbit la Digi24 despre problemele din sistem cu care s-a confruntat în ultimii patru ani de mandat.

„Cei care au lucrat cu mine ştiu că sunt un tip vocal, care spune exact ce gândeşte, ce vede, ce trăieşte”, a spus Cătălin Canciu.

El a dezvăluit câteva dintre problemele pe care le-a avut în mandatul său de patru ani – unul greu, cu opt miniştri, cu opt seturi de idei.

Cătălin Canciu a povestit că a fost demis de două ori şi că s-a adresat instanţelor de judecată în legătură cu aceste acte, judecătorii dându-i dreptate.

Am avut şi probleme personale legate de demiterea mea de două ori, am fost nevoit să mă adresez instanţelor, au fost peste 25 termene, am câştigat pe linie toate procesele”, a spus fostul inspector şcolar general.

El a afirmat că procesele au fost intentate Ministerului Educaţiei, care i-a imputat „nişte disfuncţionalităţi imaginare, lucruri aproape ireale”.

Am câştigat pe fond, urmează la unul dintre procese termenul de recurs la Înalta Curte. A fost stabilit prin 2021”, a aspus Canciu.

Întrebat de ce nu vrea să mai dea concurs pentru a-şi continua mandatul, el a răspuns că nu există un nou concurs.

Nu a mai fost concurs din 2015, atunci a fost organizat printr-o decizie a ministrului Sorin Cîmpeanu, după zece ani de deşert.

Nu se va mai organiza concurs. Actuala coaliţie nu are nevoie de profesionişti în sistem, ci de persoane care să execute ce îşi doresc ei. Va fi un inspector numit politic”, adăugat Cătălin Canciu, la Digi24.

Cătălin Canciu, meaj pe Facebook: Doar cârpeli și populism ieftin!

Cătălin Canciu a criticat dur situația din educație și lipsa reformelor din sistem. Fostul șef al ISJ Brăila a spus că și-a pierdut funcția deoarece nu este membru de partid.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care face un bilanț al activității sale, Cătălin Canciu, fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, scrie că a fost „un mandat greu în care am <schimbat> opt miniștri, fiecare cu frustrările sale, unii semidocți certați cu limba maternă și logica bunului-simț, lipsiți de cultură și educație, alții <eroi ai reformei>, aproape toți adevărate ghiulele pregătite să se detoneze pentru a șubrezi sistemul de învățământ la maximum”.

În ceea ce privește situația învățământului din județ, Cătălin Canciu mai spune că „școala brăileană a primit doar firimituri pentru modernizare, pentru materiale didactice sau altceva pentru progresul ei. Doar cârpeli și populism ieftin!”

Mandatul lui Cătălin Canciu la șefia Inspectoratului Școlar Brăila a expirat ieri, el urmând să revină la catedră. El a ajuns în funcție în urma unui concurs, în 2015.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...