Examenul de Evaluare naţională va începe la 15 iunie, iar cel de Bacalaureat în data de 22 iunie, a declarat, duminică seara, la Digi24, ministrul educaţiei, Monica Anisie, respingând ideea amânării sau anulării acestor probe. Ministrul a spus că știe că sunt voci care îi cer acest lucru, dar a decis să țină seama de mesajele care, dimpotrivă, i-au cerut să nu renunțe la examene. Monica Anisie a precizat ce se întâmplă și cu probele pentru învățământul vocațional și profesional.
„Decizia este deja luată, şi anume că examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competenţelor profesionale. Este vorba de certificarea competenţelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor”, a declarat Monica Anisie, duminică seara, la Digi24.
Întrebată de ce nu se ia în calcul să se anuleze examenele de Capacitate şi Bacalaureat şi să se adopte acelaşi sistem ca în Olanda, evaluarea fiind în funcţie de media ciclului şcolar absolvit, ministrul a precizat că există părinţi care susţin că nu trebuie să se renunţe la aceste examene. „Sunt voci care susţin acest lucru (n.r. - renunţarea la examene) şi sunt voci ale părinţilor şi elevilor care susţin că tocmai, nu trebuie să renunţăm la aceste examene naţionale, mai ales la Evaluarea naţională. Am primit, la minister, numeroase petiţii în sensul acesta. Ştiţi foarte bine că admiterea la liceu se realizează tocmai pe baza mediei de la Evaluarea naţională şi 20% contează şi mediile din gimnaziu. Dacă facem o ierarhie în sensul acesta, vom vedea că acei copii care vor susţine Evaluarea naţională sunt avantajaţi nu pe baza mediilor din V-VIII, dar ca să răspundem categoric, trebuie să ascultăm toate vocile şi să luăm decizia care este cea mai bună şi în favoarea elevilor”, a arătat Monica Anisie.
„Avem o certitudine. Examenul de bacalaureat începe pe data de 22 iunie. Începem cu probele scrise, urmează după aceea probele de competenţe. Ceea ce doresc să precizez este faptul că programa pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta conţine mai puţină materie decât până acum. Deci, am eliminat conţinuturile care se regăseau pe parcursul semestrului al doilea. Prin urmare au de parcurs numai materia de până la semestrul întâi’, a mai afirmat Anisie, care anunțat că în scurt timp va fi publicat calendarul pentru examenul de bacalaureat.
Vor purta măști elevii care susțin examene?
Monica Anisie a spus că cel mai probabil, elevii care susţine examenele naţionale vor purta măşti, dar decizia în acest sens va fi luată de către Ministerul Sănătăţii.
„Nu am transmis ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm în perioada revenirii elevilor pentru activităţile de învăţare sau pentru examenele naţionale. Într-adevăr trebuie să luăm măsuri prin care să nu expunem elevii şi, aşa cum am precizat, în sală vor fi maximum 10 elevi, distanţaţi fizic şi purtând într-adevăr măşti. Asta am spus încă de la început că trebuie să luăm această măsură. Şi domnul Raed Arafat a spus că, purtând masca, îi protejăm pe ceilalţi şi ne protejăm şi pe noi”, a declarat ministrul educației.
Întrebată daca masca va fi purtată de elevi și în sala de examen, Anisie a răspuns: „În principiu, vom purta măşti. Decizia va fi luată de către Ministerul Sănătăţii”.
Elevii cu Covid-19 vor susține examenul în izolare
Elevii care sunt diagnosticaţi cu COVID-19 pot susţine examenele de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, a explicat ministrul educaţiei.
„Aceştia (n.r -. copii diagnosticaţi cu COVID-19) pot da examenul în condiţii de siguranţă, izolaţi, singuri în sala respectivă. De fapt, şi până acum se putea da examenul de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, chiar şi în spital. Metodologia prevede şi acest lucru”, a spus Anisie, la Digi24.
Întrebată ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi/bunici se află în grupă de risc, se află în izolare sau în carantină, Monica Anisie a spus că se va sfătui cu ministrul sănătăţii în acest sens. „Mă voi sfătui în acest sens cu ministrul sănătăţii şi voi prevedea această situaţie în Ordinul comun”, a precizat ministrul.
Editare web: Luana Păvălucă