Pentru ca minivacanţa dintre 1 mai şi Paşte să nu fie întreruptă, Ministerul Educaţiei a programat ca zilele de 2 şi 3 mai sa fie libere pentru sectorul public. Au fost aşadar şase zile în care nu s-a mers la şcoală, la numai două săptămâni distanţă de vacanţa de primăvară. Ambele zile sunt recuperate.
Potrivit unui calendar remis de Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare vor programa recuperarea orelor de vineri, 3 mai, într-o zi de weekend.
Orele de curs neefectuate în 2 mai au fost deja făcute în avans pe 20 aprilie, iar cele din 3 mai pot fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, cel mai târziu pe 25 mai.
Fiecare Inspectorat Şcolar Judeţean are obligaţia să comunice în timp util unităţilor şcolare din subordine ziua de sâmbătă în care sunt recuperate cursurile din 3 mai.