Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică, cu patru medalii de aur și una de argint

Data publicării:
elevii din lotul olimpic de fizica al romaniei
Elevii români au obținut locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică 2022 Foto: Instagram IPhO2022

Elevii români au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, organizată online de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi, a anunțat duminică ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Un alt rezultat excepţional al elevilor români! La Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obţinut un rezultat excepţional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa”, a scris, duminică seara, pe Facebook, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Felicit elevii români care au obţinut acest rezultat excepţional: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul "Grigore Moisil" Timişoara - medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această performanţă deosebită!”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Acest rezultat deosebit obținut de elevii români la a 52-a Olimpiadă Internaţională de Fizică vine după o altă performanță - clasarea pe locul 1 în Europa și pe locul 5 în lume la Olimpiada internațională de matematică, desfășurată la Oslo.

Ca și în cazul lotului de matematică, majoritatea olimpicilor de la fizică întorși cu medalii (patru din cinci) provin de la același liceu, Liceul Internațional de Informatică București, o instituție privată de învățământ. La matematică, cinci dintre cei șase medaliați sunt elevi la acest liceu.

Echipa „fizicienilor” a fost coordonată de profesor dr. Delia Constanţa Davidescu şi de conferenţiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susţinută de Ministerul Educaţiei, împreună cu Societatea Română de Fizică.

Pe echipe, la Olimpiada internațională de fizică China a obţinut cinci medalii de aur, echipele României şi Coreei de Sud au obţinut câte patru medalii de aur şi una de argint, iar echipa Statelor Unite ale Americii - trei medalii de aur şi două de argint.

Dintre participanţii din ţările europene, echipa Germaniei a obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz, echipele din Bulgaria şi din Ungaria - câte o medalie de aur, echipa Vietnamului a câştigat trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz. Au mai obţinut câte două medalii de aur echipele din Taiwan, Emiratele Arabe Unite şi India. Echipele din Australia, Singapore, Israel, Kazakhstan, Indonezia, Georgia şi Hong Kong şi-au adjudecat câte o medalie de aur.

La Olimpiada internațională de matermatică, primele locuri au fost ocupate de China şi Coreea, urmate de SUA şi Vietnam, iar România a fost pe locul cinci, cu două medalii de aur și patru de argint.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...