Educația de calitate, pe cale de dispariție
Profesorii din România au cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. O spun statisticile internaţionale, care arată că un cadru didactic debutant din ţara noastră câştigă doar 2.500 de euro pe an.
La polul opus, profesorii aflaţi la început de carieră în ţări ca Luxemburg, Germania sau Elveţia pot câştiga şi de 25 de ori mai mult decât colegii lor din România, adică peste 60.000 de euro.
Acesta este motivul pentru care învăţământul românesc nu este atractiv pentru cei mai buni absolvenţi de facultate, iar calitatea educaţiei de la noi nu poate fi comparată cu cea din Finlanda, Coreea de Sud sau Polonia - ţara care ocupă locul 10 în topul celor mai bune sisteme de învăţământ din lume.
„Calitatea actului didactic depinde de calitatea omului pe care elevii îl au în față”, spune Daniela Vişoianu, preşedinte Federaţia Coaliţia pentru Educaţie.
„Influența profesorilor asupra rezultatelor învățării întrece orice alt factor intern școlii”, spune Șerban Iosifescu, preşedinte ARACIP România.
În ţara noastră, peste 250.000 de cadre didactice se ocupă de educaţia elevilor din şcoli şi licee. Românii consideră meseria de profesor a doua cea mai respectată profesie, după cea de medic. Chiar şi aşa, cadrele didactice de la noi primesc cei mai puţini bani, la nivelul Uniunii Europene.
„Noi avem cel mai mic salariu de intrare în învățământ, la nivelul întregii Uniunii Europene, cam de 2.500 de euro pe an și reprezintă aproape 40% din PIB pe cap de locuitor. Ori recomandările internaționale spun că acest salariu să fie peste 90% din PIB pe cap de locuitor. Deci ar trebui cel puțin dublat salariul de intrare”, spune Șerban Iosifescu.
„Pentru mine ar fi nepotrivit și ca urmare a mandatului scurt pe care îl am să spun despre o creștere a salariului”, declară Adrian Curaj, ministrul Educației.
„Suntem pe ultimul loc în Europa vizavi de investițiile în resursa umană. Cum pot să îi spun eu colegului meu care primeste 10 milioane pe lună ca debutant cu studii superioare că este pe picior de egalitate cu colegii din Ungaria, Slovenia, Cehia, unde salariile se discută în sute de euro”, spune Marius Nistor, președinte FS Spir Haret.
În Coreea de Sud, Japonia, Finlanda sau Marea Britanie funcţionează cele mai bune sisteme de învăţământ din lume. Acolo, guvernele alocă educaţiei bugete uriaşe. Spre exemplu, doar în "ţara dimineţilor liniştite", anual, 17 miliarde de dolari sunt destinaţi învăţământului. Nu este de mirare că profesorii din Coreea de Sud petrec în preajma celor mici mai mult timp decât o fac propriii părinţi.
La 8.000 de kilometri distanţă, în România, unul din doi profesori este nemulţumit de modul în care cadrele didactice sunt tratate. Salariile mici, cheltuieilile suportate din propriile buzunare pentru formarea profesională şi lipsa materialelor didactice, sunt trei dintre nemulţumirile celor care se ocupă de educaţia elevilor.
„Acolo ar trebui să fie prima prioritate a Ministerului și a Guvernului în egală măsură. Pentru că nouă ne pleacă din sistem cadre didactice prin pensionare, prin cale naturală. Iar ceea ce vine din spate nu va reuși să acopere în totalitate ceea ce părșsește sistemul acum”, mai spune Marius Nistor.
Pe lângă salariile mici şi pensionarea cadrelor didactice cu experienţă, o altă problemă cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc este legată de calitatea profesorilor care ajung la catedră.
„Nu avem în învățământ absolvenții de top ai universităților din România”, spune Daniela Vişoianu, preşedinte Federaţia Coaliţia pentru Educaţie.
„Când doar 2% din absolvenți își mai doresc o carieră didactică cineva trebuie să înțeleagă ca principala prioritate ar trebui să fie investiția în resursa umană”, mai spune Marius Nistor.
Experţii care se ocupă de analiza calităţii în educaţie militează pentru acordarea de sporuri financiare cadrelor didactice care predau ştiinţe la care numărul profesorilor este insuficient.
„De exemplu, dacă avem un deficit de cadre pentru partea digitală, partea de informatică, să poți să dai un salariu mai mare unei peroane care predă informatică decât unuia care preda istoriă. Eu am predat istoria, ca să nu creadă ca am ceva cu disciplina respectivă”, afirmă Șerban Iosifescu, președinte ARACIP România.
Într-un clasament al celor mai bine plătiţi profesori din lume, cadrele didactice din România aproape ca nu contează. Suedezii câştigă de zece ori mai mult, britanicii de 15 ori, olandezii de 20 de ori şi - în vârful topului - profesorii din Elveţia sau Germania care câştigă într-un an, cât cadrele didactice din România reuşesc în 25 de ani!
Statutul profesorilor din ţara noastră nu se va putea schimba, atrag atenţia experţii în educaţie, atât timp cât salarizarea celor de la catedră nu va fi corelată cu performanţă. Propunere pe care majoritatea celor care se ocupa de educaţia elevilor o resping, în prezent.
Bani puțini, educație pe măsură
Salariile motivante pentru profesori sunt esenţiale în orice sistem educaţional de succes. Şi totuşi, nu doar banii pe care îi primeşte un cadru didactic sunt importanţi pentru ca actul de predare să fie unul de calitate. Pregătirea viitorilor profesori, orele de practică şi mai ales studiile de specialitate fac diferenţa între un profesor bun şi unul slab.
Dacă în România în faţa elevilor pot ajunge cadre didactice care la examenul de titularizare iau note de 5 sau vin la testare cu fiţuici, în Finlanda, de exemplu, ca să ajungi profesor trebuie să faci parte dintre cei mai buni 10% absolvenţi, să ai obligatoriu masterat didactic şi, în medie, 10.000 de ore de practică.
Ioan Bădilă este unul dintre cei mai iubiţi învăţători din România. De mic copil şi-a dorit să împartă cu ceilalţi din cunoştinţele lui. Până acum i-au trecut prin mână câteva sute de copii. Unii dintre ei au ajuns la rândul lor profesori. O meserie pe care mulţi o practică, dar puţini o fac aşa cum trebuie, susţin cei care se ocupă de evaluarea calităţii educaţiei din România.
„Noi avem strategii de părăsire timpurie a școlii pentru învățământul superior, pentru învățarea pe tot parcusul vieții, avem una și pentru învățământul tehnic, dar nu avem o strategie importantă pentru cea mai importantă resursă din educație și anume resursa umană”, spune Șerban Iosifescu, președinte ARACIP România.
„Trebuie să fim foarte onești și să recunoaștem: calitatea pregătirii elevilor în zona de științe a scăzut foarte mult. Pierderea copiiilor se petrece în gimnaziu”, spune Daniela Vișoianu, președinte Federația Coaliția pentru Educație.
În Finlanda, cel mai bun sistem educaţional din Europa, este o întreagă aventură să ajungi profesor. Un tânăr este selectat pentru a studia să devină cadru didactic, doar dacă se numără printre cei 10% cei mai buni absolvenţi de liceu. Apoi, la examenul de admitere la Facultatea de educaţie, nouă din zece candidaţi sunt respinşi. Abia după cinci ani de studiu aprofundat şi 10.000 de ore de practică, absolvenţii pot spera că vor deveni profesori.
În România lucrurile sunt mult mai simple. După facultate, cei care vor să ajungă în faţa elevilor trebuie să treacă de un examen de titularizare. Dacă iau nota 7 devin cadre didactice titulare. Dacă nota lor este cuprinsă între 5 şi 7 se pot înscrie că suplinitori calificaţi, iar dacă iau mai puţin de cinci, pot spera la un post de suplinitor necalificat.
În România, numărul absolvenţilor de facultate care trec de examenul de titularizare este într-o continuă scădere. Dacă în 2012, 82% dintre candidaţi au luat peste 5 la titularizare, anul trecut doar 73% au mai reuşit această performanţă.
Îngrijorător este că numai 40 de absolvenţi de studii superioare au obţinut nota maximă, în timp ce - atenţie - mai bine de 5.000 de potenţiali profesori au luat o notă sub 5.
Şi cum în ţara noastră masteratul didactic nu este deocamdată obligatoriu, mulţi dintre cei care nu au excelat în facultate au ajuns profesori.
„Avem o Lege, 1/2011, există în lege, nu s-a aplicat niciodată”, spune Daniela Vișoianu.
„Prin modificări ulterioare a fost slăbită importanța masteratului didactic”, afirmă Șerban Iosifescu.
„În România problema cu legile este că le dăm, la un moment sunt integrate, au un tablou general, după care încep derogările”, adaugă Daniela Vișoianu.
Marea provocare a tuturor sistemelor de învăţământ este să găsească profesori pentru şcolile la care puţini se încumetă să predea.
Anca Mărgineanu este unul dintre cadrele didactice care a acceptat provocarea celor de la Teach for Romania şi a ales să meargă în faţa elevilor de la o şcoala aflată la 30 de kilometri de Bucureşti. Elevii au îndrăgit-o imediat.
„Să pleci de acasă, la 22 de ani, fără să ai niciun fel de experiență anterioară de a lucra și să te duci într-o comunitate să faci asta ca un adult responsabil, mi se pare extraordinar. Se trezec la 5 dimineata, unii au navete și de patru ore, deci este foarte dificil”, spune Corina Puiu, reprezentant „Teach fo Romania”.
În România, cazurile de acest fel sunt însă prea rare. Din nefericire, pe lângă puţinii profesori bine pregătiţi, în sistemul de învăţământ reuşesc să intre mulţi absolvenţi de facultate slab pregătiţi. Cu totul alta este situaţia în Finlanda.
„În Finlanda, toți profesorii sunt obligați să aiba masteratul (...) Un program similar este și în Franța. Durează de doi ani de zile, în primul an avea 25% practică, 75% teorie, iar in anul doi raportul era invers, 75% practica și 25% teorie”, spune Șerba Iosifescu.
Educaţia din România se află abia pe locul 32 din 40, în topul celor mai bune sisteme de învăţământ, din lume. În Bulgaria se investesc mai mulţi bani în educaţia elevilor, profesorii au salarii mai mari, iar cadrele didactice sunt mai pregătite ca cele din ţara noastră.
Un examen de titularizare exigent, mai multe ore de practică pedagogică şi un masterat didactic obligatoriu - sunt trei dintre măsurile care ar putea face ca România să conteze în învăţământul mondial.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
