Ecaterina Andronescu, luată la rost de protestatari: „Mai există copii care mor căzuți în fosa septică în UE?”

Data publicării:
ecaterina andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost certat, vineri, la Sibiu, de protestatarii care au aşteptat-o în faţa sediului PSD din oraş, pentru a-i cere explicaţii în ceea ce priveşte starea învăţământului românesc. „Dumneavoastră nu trăiţi în ţara asta? Unde trăiţi?”, a întrebat-o o femeie, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul Ecaterina Andronescu a fost aşteptată, vineri, în faţa sediului PSD Sibiu, de câţiva protestatari, care au huiduit. La ieşire, Andronescu s-a oprit şi a vrut să aibă un dialog cu ei.

Unul dintre protestatari a întrebat-o pe Ecaterina Andonescu dacă se simte responsabilă de felul în care arată învăţământul românesc.

Protestatar: Cât de responsabilă vă simţiţi dumneavoastră de starea învăţământului românesc?

Ecaterina Andronescu: Eu vin după două zile de dialog cu miniştrii Educaţiei din UE. Şi în acest dialog am aflat că toţi se confruntă cam cu aceleaşi lucruri cu care ne confruntăm şi noi

Protestatar: Mai există copii care mor pentru că au căzut în rahat, în Uniunea Europeană?

Ecaterina Andronescu: Mă lăsaţi să vă răspund?

Protestatar: Eu nu cred că în Uniunea Europeană vreun copil, în ultimii 40 de ani, a murit înecat în rahat.

Ecaterina Andronescu: Dacă dumneavoastră vreţi să dialogaţi, lăsaţi-mă şi pe mine să vă explic. În România, şcolile, din punctul de vedere al patrimoniului nu sunt în responsabilitatea Ministerului Educaţiei. Sunt în responsabilitatea autorităţilor locale. E foarte greu să înţeleg ce s-a întâmplat acolo de nu au făcut ce trebuiau să facă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Protestatar: Eu v-am întrebat de starea învăţământului românesc. Sunt oameni dedicaţi care se întreabă cum a fost posibil ca un copil de 3 ani să moară în rahat. Mie mi se pare abominabil.

Ecaterina Andronescu: Sunt de acord cu dumneavoastră.

Protestatar: Ar fi trebuit să vă daţi demisia a doua zi!

Ecaterina Andronescu: Asta e părerea dumneavoastră!”, a fost dialogul dintre ministru şi unul dintre bărbaţii care au protestat, vineri, în faţa sediului PSD Sibiu.

O altă femeie i-a cerut explicaţii ministrului, pentru faptul că încă mai există toalete în curte în şcolile din România.

Protestatar: E părerea mai multor persoane (în privinţa unei demisii a ministrului Educaţiei).

Ecaterina Andronescu: Sunt lucruri unde am responsabilitate şi mi le asum. Sunt un om de şcoală. Nicio zi nu am lucrat în altă parte. Eu cred că ce am putut eu să fac, am făcut. (...) În bugetul de anul acesta şi acum este Hotărârea de Guvern pe traseu (...) pentru repartizarea unei sume de 65 de milioane de lei destinate grupurilor sanitare din şcolile care au grupurile în curte.

Protestatarii au aşteptat-o pe Ecaterina Andronescu având în mâini pancarte pe care au scris mesaje precum: „90% dintre elevii liceelor de elită emigrează” sau „Abrambureala din şcoli nu e reforă”.

Ministrul Educaţiei s-a aflat, vineri, într-o vizită în judeţul Sibiu, unde s-a întâlnit cu mai mulţi profesori şi directori de şcoli.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...