Drepturi și obligații pentru elevi

Data publicării:
elevi scoala

Odată cu începerea scolii, va intra în vigoare şi noul statut al elevilor. După mai bine de doi ani de luptă, elevii au reuşit să se impună şi statutul a fost aprobat de Ministerul Educaţiei. Prin noul document, tinerilor li se acordă şi drepturi, dar au şi mai multe obligaţii. Aproape jumătate dintre profesori sunt însă de părere că statutul elevilor nu este decât, citez: o "dulcegărie" menită să distragă atenţia de la problemele reale ale şcolii.

Multe dintre prevederile din noul statut al elevului erau şi până acum respectate, dar din acest an au căpătat o formă legală. Pentru a-l putea adopta, Consiliul Naţional al Elevilor a avut numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, cu profesori şi cu părinţi.

Printre măsurile cerute în acest statut se numără dreptul la protest pentru elevii din liceu, dreptul de a promova doi ani de studii într-un an școlar, dar și cel de a contesta rezultatele evaluării lucrărilor scrise.

În continuare, obligaţiile elevilor se referă la regulamentul şcolar, prezenţa la ore sau comportamentul civilizat faţă de colegi şi personalul şcolii. Reprezentanţii elevilor cred că adoptarea acestui statut va aduce schimbări majore în relaţia elev-şcoală.

Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: „A fost destul de dificilă discuţia cu sindicatele şi cu asociaţiile de părinţi, însă am ajuns la un acord comun şi credem noi că va fi un pas foarte important pentru democraţia în şcoala din România."

Robert Ciugolia, elev: „E un lucru care e venit să eficientizeze relaţia dintre profesor şi elev. Profesorul nu este zeu la clasă şi este un colaborator al elevilor."

Obstacolele au fost uriaşe.

Vlad Ştefan, preşenite Consiliul Naţional al Elevilor: „Profesorii au fost destul de conservatori, rezistenţa la schimbare este foarte mare în România mai ales în sistemul educational.”

Unul dintre punctele care a stârnit cele mai aprigi dispute a fost cel care face referire la posibilitatea elevilor de a cere schimbarea profesorului la clasă. Puţin peste 36% dintre participanţii la un sondaj realizat de portalul didactic.ro consideră că liceenii nu ar trebui să aibă un asemenea drept. Aproape 14 procente dintre cei intervievaţi ar fi de acord cu schimbarea dascălului, însă numai dacă ideea este susţinută de cel puţin două treimi din totalul de elevi ai clasei.

Alice Popa, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic: „Poţi să schimbi profesorul la clasă, însă aici am un mesaj: Ai grijă ce îşi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple!”

Probleme ar putea să apară şi la contestarea notei în scris, un alt drept dobândit de elevi.

Florian Hava, directorul Şcolii Gimnaziale "Dacia" din Oradea: „Vor crea, să zicem, un volum de muncă atât directorului cât şi altor cadre didactice care vor trebui să recorecteze lucrările scrise.”

Diana Simina, profesor de limba şi literatura română în cadrul Şcolii Gimnaziale "Dacia" din Oradea: „Această contestare în scris nu îşi are rostul atâta vreme cât subiectul este corect conceput în concordanţă cu programa şcolară, baremul este prezent şi elevul este corect evaluat.”

Jumătate din profesorii care au participat la sondaj consideră statutul ca fiind o "dulcegărie" menită să distragă atenţia de la problemele reale din şcoli.

Daniela Bucşa, profesor de istorie şi geografie la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazu" din Oradea: „Nu vrem să avem o şcoală comunistă dar nici să le dea dreptul să facă tot ce îşi doresc ei la şcoală.”

Monica Anisie, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Cei care au această opinie ar fi trebuit să citească anul trecut școlar regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar care prevedea 90% din ce se află azi în statutul elevului.”

Ruben Filimon, directorul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazu" din Oradea: „În general sistemul de învăţământ este puţin conservator şi lucrurile noi pe unii îi sperie.”

Statutul elevului intră în vigoare începând cu 12 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...