Diplome de BAC obţinute în instanţă. Eleva de 10, eliminată de la Bacalaureat, a câştigat

Data publicării:
ciocanel

Victorie în cazul elevilor de la Colegiul „Unirea” din Ştei, eliminaţi de la Bacalaureat pentru că ar fi copiat. Tribunalul Bihor a decis în această după-amiază să suspende procesele-verbale prin care 12 liceeni au fost daţi afară din examen. Inspectoratul Şcolar Bihor are la dispoziţie cinci zile să atace decizia la Curtea de Apel din Oradea.

Hotărârea de azi a instanţei vine după ce avocatul angajat de părinţii a 12 liceeni a cerut suspendarea proceselor verbale prin care cei 12 elevi, toţi premianţi, au fost eliminaţi de la Bacalaureat. Decizia se referă doar la cei 12 elevi şi este executorie. Astfel, Inspectoratul Şcolar este obligat să anuleze procesele verbale invocate, să accepte notele iniţiale şi să elibereze actele necesare pentru ca liceenii în cauză să se poată înscrie la facultate.

Printre cei 12 se află și Alexandra Burtă, șefa de promoţie a Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei. Tânăra a avut în liceu numai medii de 10, iar după Bacalaureat voia să se înscrie la facultatea de farmacie la Timişoara. Eliminată după proba de matematică, Alexandra a declarat că nu a copiat și nici nu a colaborat cu alți colegi.

Judecătorii au admis acţiunea formulată de Alexandra Burtă şi au suspendat efectele procesului verbal de sancţionare a candidatului.

Decizia în dosarul de contencios administrativ a fost luată astăzi şi poate fi contestată.

„Admite acţiunea formulată de reclamanta BURTA ALEXANDRA MARIA în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR al JUDEŢULUI BIHOR prin COMISIA JUDEŢEANĂ de BACALAUREAT BIHOR şi COMISIA de BACALAUREAT din CENTRUL de EXAMEN COLEGIUL TEHNIC „UNIREA” ŞTEI, având ca obiect suspendare act administrativ şi în consecinţă: Dispune suspendarea efectelor Procesului verbal de sancţionare a candidatului nr. 032/07.07.2015 de la Centrul de examen nr. 309 din Unitatea de învăţământ Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, privind eliminarea reclamantului de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.07.2015.”.

Inspectoratul Şcolar Bihor, dat în judecată. Părinţii elevilor din Ştei eliminaţi de la Bacalaureat acuză un abuz



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”