Cutia milei. Studenţii clujeni au cerut bani pentru finanţarea sistemului de învăţământ

Data publicării:
cheta educatie cluj

Studenţii clujeni cer alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, creşterea burselor şi asigurarea unor condiţii mai bune în cămine.

Aseară, câţiva dintre ei au încercat să atragă atenţia asupra situaţiei din învăţământ prin amplarea unei cutii a milei, în care au pus simbolic doar un un leu.

Acţiunile de protest vor continua şi astăzi, când luminile unuia dintre cele mai mari cămine studenţeşti vor fi aprinse în aşa fel încât să formeze cifra şase.

Miercuri însă, în centrul Clujului, începând cu ora 17:00, este programat un mare miting, la care sunt aşteptaţi să participe studenţi ai celor şase universităţi clujene de stat. Acţiuni similare vor fi în Bucureşti şi în alte nouă oraşe, printre care Timişoara, Iaşi şi Constanţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră pensiile pe card în ianuarie 2025? Veste proastă pentru pensionari după majorări
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Cea mai ieftină stațiune montană: turiștii plătesc 10 lei urcarea cu telegondola și schiază pe șosea
Newsweek
Azi se decide o nouă recalculare de pensie. Care pensionari iau mai mulți bani? După ce formulă?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Momentul când o femeie fură un câine din curtea stăpânilor: „Ar fi fost ultimul lui Crăciun cu noi”
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic