Cum vor funcționa școlile din București din 8 februarie. Cele 5 instituții de învățământ care vor face cursuri doar online
Data actualizării: Data publicării:
Școlile din București vor funcționa pe baza scenariului 2, în care vor merge fizic la școală doar copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din clasele terminale, a anunțat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
„În scenariul 2, vor începe activitățile față în față în școlile din București preșcolarii, clasele I-IV și clasele terminale, ceilalți elevi desfășurând activități în sistem online”, a spus Berbeceanu.
Din 660 de instituții de învățământ, 655 vor începe semestrul al doilea în acest scenariu.
„Am avut 5 exceății, 5 unități de învățământ de pe raza Municipiului București care vor continua activitățile doar în sistem online. Sunt situații generate de infrastructură sau lipsa apei curente sau altor servicii curente de care au nevoie pentru a asigura siguranța elevilor”, a adăugat prefectul.
Inspectorul școlar general al Municipiului București, Ionel Pușcaș, a precizat că este vorba despre două licee, o școală gimnazială și două grădinițe - liceul Tonitza, liceul tehnic Traian Vuia, grădinițele 35 și 185 șișcoala gimnazială 124.
„Sunt asigurate toate materialele de protecție necesare - și măști, și dezinfectanți. La toate unitățile sunt asigurate toate materialele pentru buna desfășurae a activității”, a spus Berbeceanu.
„Școlile vor face toate eforturile prin reameneajrea spațiilor să se asigure distanțarea necesară astfel încât elevii să aibă spațiu corespunzător între ei”, a sups Ionel Pușcaș.