Cu pătura la școală, în Drobeta Turnu-Severin

Data publicării:
patura

Elevii din Drobeta Turnu-Severin stau la ore îmbrăcaţi cu geci şi înfăşuraţi în pături. Furnizorul de energie termică din oraş este în faliment, iar în clase temperaturile nu depăşesc 15 grade celsius. Autorităţile nu se decid dacă să suspende sau nu cursurile, iar de la inspectorat,situaţia se vede altfel nu e chiar aşa de frig.

„Trag pătura peste mine și încerc să îmi las libere mâinile ca să pot să scriu”, spune o elevă.

Suntem în clasa a XII-a F a Colegiului Național Traian, la ora de matematică, iar termometrul meu arată puțin peste 15 grade”, relatează Manuela Rolea, reporter Digi24.

Aşa învaţă elevii din Drobeta Turnu Serverin, înfăşuraţi în pături. Furnizorul de energie termică din oraş e în faliment.

Stau și cu geaca pe mine și nu rezist, îmi îngheață si mâinile”, adaugă un elev.

Singura soluție pe care am găsit-o, să venim cu păturile la școală”, spune un alt elev.

Pe holuri şi în grupurile sanitare e şi mai frig: sunt 10 grade Celsius. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar cred însă că temperatura e optimă pentru a învăţa.

În clase, microclimatul este deocamdată potrivit desfășurarii cursurilor. (Reporter: Am mers într-o clasă și am filmat, erau 15 grade și elevii veniseră cu pături la școală) Nu știu, o să verificăm. Dacă elevii se îmbolnăvesc, să se ducă la cabinetul medical și să fie învoiți”, declară Șerban Radu, purtător de cuvânt ISJ Mehedinți.

Nici radiatoarele sau caloreiferele electrice nu sunt o soluţie.

Școala este foarte mare, are instalație electrică foarte veche, deci nu suportă consumatori suplimentari”, afirmă Manuela Prajea, director Colegiul Național Traian Severin.

Inspectorii sanitari anunţau în urmă cu câteva zile că vor suspenda activitatea şcolilor în care este frig.

Unde nu veţi putea asigura microclimatul termic necesar desfăşurării corespunzătoare, se va propune suspendarea activităţii până la remedierea acestei deficienţe”, se spunea într-un comunicat DSP.

Acum, s-au răzgândit.

„Pentru cazurile la care s-au constatat abateri majore, se va putea merge până la retragerea autorizației de funcționare. (Reporter: În cazul în care nu e asigurat acest microclimat, se va închide?) V-am spus că nu le închidem, dar chiar insistați”, spune Codruţa Vochescu, purtător de cuvânt DSP Mehedinţi.

Autoritățile au închiriat centrala din oraş de la furnizorul aflat în faliment. Nu au însă angajaţi şi nici o firmă specializată care să o pună în funcțiune, iar licitaţiile durează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri