Cîmpeanu: „Nu îmi doresc să mai trecem școala în online. Nu voi propune, dacă MS nu ne va informa cu privire la un potențial pericol”

Data actualizării: Data publicării:
sorin cimpeanu cu masca pe fata in fata unui microfon
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că nu își dorește revenirea la școala online și că nici nu va face o propunere în acest sens cât timp Ministerul Sănătății și INSP nu îl vor informa cu privire la un „potențial pericol”.

Aș fi preferat să existe teste în școli. Am cerut de mult timp să existe teste în școli. Am fost informați însă de IGSU că din cauza unei contestații, procedura de achiziție a fost blocată. Noi cerem în continuare să fie teste în școli. Am cerut de asemenea și să existe măști de protecție în școli, iar astăzi au fost distribuite în școlile din România 1 milion de măști pentru debutul săptămânii viitoare. Urmează alte aprovizionări”, a spus Cîmpeanu.

Nu îmi doresc să mai trecem școala în online înainte de a fi pregătiți pentru predarea online. Din perspectivă sanitară există Ministerul Sănătății și INSP, care sunt partenerii noștri de dialog. Acolo sunt specialiștii. Ascult de punctul lor de vedere”, a spus ministrul.

Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar. Am făcut deja o modificare, am avut o vacanță forțată de evoluția epidemiologică. Ne-a creat foarte multe probleme, a trebuit să micșorăm cu o săptămână vacanța de iarnă, este problema vacanței intersemestriale care nu mai există. Deja avem suficient de multe probleme ca să mai modificăm încă o dată structura anului școlar”, a adăugat Cîmpeanu.

Pe de altă parte, avem date limită, examene naționale – bacalaureat și evaluare națională – care nu trebuie să fie schimbate, trebuie să se deruleze în zilele care sunt deja cunoscute de către elevi”, a explicat el.

Întrebat care sunt scenariile cu care lucrează ministerul Educației, Cîmpeanu a spus: „Am înțeles de la Ministerul Sănătății – și am deplină încredere – că nu se pune problema trecerii în online a școlilor atâta vreme cât, chiar dacă vom avea o creștere a numărului de cazuri, acestea nu vor fi grave, nu vor fi cazuri care să necesite spitalizare”.

Nu doresc trecerea în online, pentru că au fost pierderi imense din perspectiva educației. Au fost pierderi din toate perspectivele – abandon școlar, tulburări socio-emoționale și multe alte efecte grave. Nu voi propune, dacă Ministerul Sănătății nu ne va informa cu privire la un potențial pericol. Evident că, dacă vom primi o astfel de informare, vom propune de urgență modificarea cadrului legal pentru a se putea trece la online”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri