Cea mai bună universitate din România în cercetarea economică
Data publicării:
UBB își menține statutul de cea mai bună instituție de învățământ superior din România în cercetarea economică, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking), scrie presa locală.
Potrivit ediției curente a clasamentului standard, bazate pe numărul de articole științifice publicate în perioada 2013-2017 în cele mai reprezentative și prestigioase reviste științifice din domeniul ”Economics”, UBB se regăsește în intervalul 683-765 dintr-un total de 1185 de universități din întreaga lume care au fost incluse în clasament, fiind astfel cea mai bine poziționată universitate din România în această ierarhie valorică.
UBB devansează în clasament Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Academia de Studii Economice din București.
Ținând cont de faptul că în lume există în prezent circa 7.000 de instituții de învățământ superior în care se studiază și cercetează domeniul ”Economics” (cf. International Association of Universities - World Higher Education Database), prin această performanță UBB se poziționează în primele 10-11% instituții de învățământ superior ale lumii, prin prisma cercetării în acest domeniu.