Câți bani fac profesorii din meditații, în funcție de zonele țării

Data publicării:
O profesoară meditează o elevă.
Foto: GettyImages

Peste 7.400 de profesori au raportat la ANAF veniturile obţinute din meditaţii. Campion este însă un dascăl din Arad, care a declarat că a obținut anul trecut aproape 300.000 de lei. Impozitele virate la stat s-au ridicat la 47 de milioane de lei, potrivit datelor obținute în exclusivitate de Digi24.

Ana-Maria Păun, jurnalist Digi24: Un elev român din trei face meditații la cel puțin o materie, arată un studiu realizat de Societatea Academică din România.

Din informațiile primite de la părinți, o ședință costă între 100 și 200 de lei în funcție de materie.

La nivel național sunt peste 260 de mii de cadre didactice, dintre care doar 7.400 au raportat până în prezent la ANAF veniturile obținute din meditații. Sumele sunt de ordinul zecilor de mii de lei, sau chiar euro în unele situații.

Haideți să aruncăm o privire pe hartă.

Sunt în total 8 direcții regionale ale ANAF.

Observăm că la regionala ANAF Cluj-Napoca s-a înregistrat cel mai mare număr de profesori care au declarat veniturile obținute din meditații, 1.415 mai exact.

Foarte mulți au raportat și la direcția regională din Brașov - peste 1.200.

Iar în Capitală, aproximativ 1.300 de profesori au declarat banii obținuți din activitatea desfășurată în afara orelor de curs.

Ce venituri au obținut din meditații profesorii? Privim din nou pe hartă.

La regionala ANAF Galaţi, aproximativ 5 milioane de lei raportaţi au fost obţinuţi din meditaţii, iar pentru această sumă au ajuns în vistieria statului 2,6 milioane de lei, achitaţi prin taxe şi impozite.

La regionala ANAF Craiova, venitul net înregistrat a fost de 3,8 milioane lei şi au fost încasaţi din taxe şi impozite 2,1 milioane de lei.

Capitala este fruntaşă. Sumele declarate, obţinute din meditaţii, depăşesc 23 de milioane de lei, pentru care statul a încasat din taxe şi impozite aproximativ jumătate din sumă.

Dacă facem un top al venitului mediu net pe care l-a obţinut un profesor din meditaţii, Bucureştiul este pe primul loc. Aici, un dascăl a încasat peste 17.000 de lei. Pe locurile 2 şi 3 sunt profesorii care au declarat veniturile la regionalele ANAF Braşov şi Timişoara.

Campion este însă un dascăl din Arad, care a declarat că a obținut anul trecut aproape 300.000 de lei, adică în jur de 60 de mii de euro, iar un alt cadru didactic din Timișoara, a declarat venituri de circa 10.000 de euro, potrivit președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...