Carmen Dan, contrazisă de conducerea Academiei de Poliție. Tema: lucrările de doctorat cu probleme

Data actualizării: Data publicării:
Carmen Dan vorbeste la un microfon cu steagul nato in spate
Ministrul de Interne, Carmen Dan / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Academia de Poliţie face curat doar pe jumătate printre tezele de doctorat. Deşi ministrul de interne, Carmen Dan, se lăuda că a dispus să fie verificate toate lucrările începând din 2007, printr-un ordin de ministru, ea este contrazisă ferm chiar de subalternii din Academie: s-au verificat doar tezele emise din 2011 încoace, iar rezultatul este cel puţin îngrjorător: una din trei teze ridică probleme.

Discuţie reporter-ministru, 31.10.2018:

Reporter: Doamna ministru, în baza cărui act administrativ s-a început verificarea tezelor la Academia de Poliţie?

Carmen Dan, ministrul de Interne: În baza unui ordin de ministru.

Reporter: Care a fost emis când anume?

Carmen Dan: Atunci când am anunţat (n.r. Mai 2018).

Discuţie reporter - prorectorul Academiei de Poliţie, Mihai Marcoci, 19.11.2018:

Reporter: Aţi primit un ordin al ministrului de interne prin care solicita sau era o bază legală a verificării acestor teze?

Mihai Marcoci: Nu!

Ministrul de interne este contrazisă vehement. Deşi se lăuda ca a dat dispoziţii ca tezele angajaţilor MAI să fie verificate, analiza lucrărilor s-a făcut în baza unei Hotărâri a Consiliului de Administraţie al Academiei de Poliţie din data de 31 octombrie 2018, exact când ministrul spunea presei că verificările se fac în baza unui ordin semnat de ea. Academia de Poliţie a început să verifice lucrările elaborate în perioada 2011-2018.

Mihai Marcoci, prorectorul Academiei de Poliţie: Eu vin în calitate oficială să vă anunţ că 55 de teze din 149 de teze verificate au probleme.

Adică odată trecute prin softul antiplagiat s-a descoperit că în cazul acestor lucrări pasaje întregi pot fi identice cu cele disponibile pe internet. Tezele vor ajunge la o Comisie de Etică din Academia de Poliţie, care le va analiza suplimentar. Abia această comisie va stabili dacă vorbim sau nu de plagiate. Asta pentru ca softul poate crea şi probleme, spun oficialii de la Academia de Poliţie.

Mihai Marcoci: Tot ce înseamnă resursă legală, texte de lege, de hotărâri de Guvern, de ordonanţă, după caz hotărâri judecătoreşti şi alte chestiuni disponibile online, chiar dacă au fost citate cu ghilimele şi notă de subsol, softul le recunoaşte ca apărând ca similitudine.

Două treimi din cele 149 de teze verificate aparţin lucrătorilor în Ministerul de Interne. Alţi 67 de doctori, printre care oameni cu funcţii importante în sistem, au scăpat de verificări: motivul? Nu şi-au depus lcurările în format WORD, singurul acceptat de actualul soft antiplagiat. Angajaţii MAI care au titlu de doctor primesc lunar 950 de lei în plus la salariu, adică jumătate din salariul minim brut.

Carmen Dan spunea în urmă cu 6 luni că vor fi verificate şi tezele din 2007 până în 2011, perioadă în care şi-au obţinut titlul academic politicieni şi chiar cadre ale Academiei de Poliţie, inclusiv actualul rector.

Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliţie: Consider că mi-am făcut teza în condiţiile legii. Eu cred că teza mea de doctorat a corespuns şi a fost publică în momentul respectiv.

Carmen Dan, ministru de interne: Vom evalua în jur de 80 de lucrări de diplomă, spun pentru început că ne referim la acele lucrări de diplomă care aparţin unor angajaţi ai ministerului care primesc indemnizaţia pentru doctorat şi mi se pare normal să facem această verificare. Pentru că vorbim despre integritate. Se vor verifica lucrările obţinute în perioada 2007-2011.

Nu se ştie dacă există anumite suspiciuni sau de ce a dorit ministrul ca aceste lucrări să intre în verificări. Cert este că nu s-a întâmplat nimic. Nu a început nicio verificare pentru tezele întocmite în perioada 2007-2011. Oficialii din Academie spun că nu au avut ce verifica şi dau vina pe legislaţie: legea nu îi obliga înainte de 2011 pe doctoranzi să îşi depună în format electronic lucrarea. Totuși, prorectorul Academiei nu știe dacă s-a făcut sau nu o inventariere până acum.

Reporter: Câte teze pe CD aveţi în perioada 2007-2011?

Mihai Marcoci: Nu v-aş putea răspunde la momentul ăsta. Nu vă pot spune că nu s-a făcut un demers, nu cunosc dacă s-a făcut sau nu. Nu pot să vă spun la momentul acesta

De la înfiinţarea Şcolilor Doctorale la Academie, aproape 700 de persoane şi-au obţinut doctoratul aici. Cel puţin 24 de doctorate sunt anchetate de Parchet, printre și cel al lui Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3, urmărit penal după ce şi-ar fi plagiat aproape integral lucrarea.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri