„Cameră de tortură” la școală. Încă un caz de violență în învățământ

Data publicării:
scoala vata

Mi-a dat cu pumnul în cap și pe toți colegii ne făcea proști, tâmpiți, handicapați”, povestește un elev de clasa a VI-a din localitatea Vața, Hundedoara.

Reporter: Şi cum vă bate, vă lovește cu palma, sau cum?

Elev: Da, și cu picioarele.

Când au aflat ce i se întâmplă copilului ei la şcoală, părinţii unui elev de 12 ani au sesizat Protecţia Copilului şi Inspectoratul Şcolar.

„A fost lovit de șoferul de pe microbuz, a fost lovit de doamna directoare, a fost lovit de domnul profesor de informatică, și agresat verbal, aducându-i-se injurii, de exemplu țărani, proști șamd”, povestește tatăl unui elev.

Şi alţi copiii au povestit părinţilor lucruri similare. Ba mai mult, spun că la şcoală ar exista o încăpere anume unde sunt agresaţi şi pe care au numit-o „camera de tortură”.

Eu n-am vrut să intru acolo și mi-a dat un picior în picior și a avut bocanci”, povestește elevul din clasa a VI-a.

Reporter: Și alți colegi pe care i-a băgat?

Elev: Da. L-a băgat (pe unul, n.r.) și a dat și cu pumnii în el, a ieșit șchiopătând de acolo.

Şi poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Cu privire la comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv rele tratamente aplicate minorului, s-a întocmit dosar de cercetare penală în care se vor administra probe suplimentare”, a explicat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În cursul săptămânii viitoare vom elabora un raport general, îi vom face răspunsul mămicii și vom finaliza ancheta”, spune Lavinia Ilina, inspector-șef adjunct la ISJ Hunedoara.

Reporterii Digi 24 au încercat să stea de vorbă cu directoarea şi angajaţii acuzaţi că agresează elevii. Nici unul dintre ei nu a putut fi contactat. Dacă vor fi găsiți vinovați pentru rele tratamente aplicate minorului, ei riscă între trei și șapte ani de închisoare. 

Citiţi şi:

VIDEO. Copii agresaţi la o grădiniţă din Capitală, chiar de directoare. ISMB: Grădinița funcționa ilegal 
Copii agresați de directoare | Mărturiile părinților
Tot mai multe învăţătoare, înregistrate în timp ce terorizează copiii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa