Video&Foto Greva în Educație continuă. Ce le-a promis președintele Klaus Iohannis profesorilor. Lider de sindicat: „O discuție constructivă”

Data actualizării: Data publicării:
original_intalnire_sindicate_educatie_30_mai_2023_07
Preşedintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din Educație. Foto: Administrația Prezidențială

Peste 10.000 de profesori, personal auxiliar, elevi, părinți au protestat în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Mulți au sosit din provincie pentru a solicita autorităților creșteri salariale. După negocierile de la Guvern, liderii de sindicat au transmis că au primit aceeași ofertă, care este inacceptabilă, așa că greva va continua. Din Piața Victoriei, cadrele didactice au plecat în marș spre Cotroceni. Protestatarii au cerut intervenția lui Klaus Iohannis. Reprezentanții lor au fost primiți la discuții de către președinte. La finalul întâlnirii, liderii de sindicat au anunțat că preşedintele le-a promis protestatarilor că se oferă să gireze şi să garanteze un acord între guvernanţi şi sindicalişti, acord privind revendicările acestora. Profesorii protestează și la Cluj, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Sfântu Gheorghe. 

Promisiunile președintelui Iohannis pentru protestatari

ACTUALIZARE 15.55 Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu liderii sindicatelor din Educație s-a încheiat după mai bine de o oră. La ieşirea liderilor de sindicate de la negocieri, protestatarii au scandat ”Nu plecăm!”

Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a anunţat că greva cadrelor didactice şi a celorlalţi angajaţi din educaţie va continua, miercuri.

„A promis că se va implica”, a afirmat liderul FSLI, Simion Hancescu.

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a catalogat discuţia cu şeful statului drept „constructivă”. „Colegii noşţri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamentele preşedintelui pot duce la detensionarea acestui conflict”, a afirmat Nistor.

„Am avut o discuție cu domnul presedinte, i-am prezentat problemele noastre, cele două revendicări principale: acordarea unei majorări în perioada următoare și garantarea aplicării acelui principiu al salărizării ca profesorul debutant să aibă salariul mediu pe economie”, a transmis Simion Hăncescu.

În replică, Klaus Iohannis a răspuns că „emiterea unui act normativ nu se poate, dar se angajează în cazul în care se acceptă un acord să îl gireze și domnia sa”.

Potrivit sindicaliștilor, acest acord trebuie încheiat de șefii coaliției, iar apoi va fi girat de președintele Iohannis care va garanta că el va fi pus în practică.

ACTUALIZARE 14.40 Mii de profesori au ajuns la Cotroceni, unde continuă protestul început dimineață în Piața Victoriei.

Liderii de sindicat au intrat la discuții cu președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din Educație. Foto: Administrația Prezidențială
Preşedintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din Educație. Foto: Administrația Prezidențială

ACTUALIZARE 14.00. Profesorii au primit în mod oficial invitația la discuții la Cotroceni.

Ora stabilită pentru discuții este 15.30.

ACTUALIZARE 13.45 Klaus Iohannis îi va primi azi la discuții pe reprezentanții profesorilor, potrivit unor surse.

Încă nu a fost stabilită o oră pentru discuții.

ACTUALIZARE 13.05 Liderii de sindicat au declarat că reprezentanții Guvernului le-au prezentat aceeași ofertă, așa că acțiunea de protest continuă.

protest-profesori- FOTO- Silvian-Trandafir
Peste 10.000 de profesori, personal auxiliar, elevi, părinți au protestat în Piața Victoriei, în fața Guvernului. FOTO: Silvian Trandafir

Protestatarii au plecat în marș spre Cotroceni. Ei cer președintelui să medieze criza din educație.

Președintele are un rol major, ar trebui să intervină urgent dacă vrea să detensioneze situația. Greva continuă, au declarat sindicaliștii.

ACTUALIZARE 12.50 Negocierile de la Guvern s-au încheiat. Protestatarii din Piața Victoriei se pregătesc să plece în marș spre Cotroceni.

ACTUALIZARE 12.10 La protest participă și părinți și elevi, precum și angajați care fac parte din personalul nedidactic. Cu toții susțin revendicările profesorilor și spun că fără salarii decente nu pot trăi și că nu poate exista o educație adecvată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Susținem greva profesorilor necondiționat. Chiar dacă sunt clasa a opta, susțin profesorii și am încredere că examenele vor fi date în condiții optime", a susținut un elev.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 12.00 "Vrem doar un salariu decent, să fim respectați. Predau din anii 90, așa ceva nu am mai trăit. Mergem înainte, nu mai putem da înapoi", a declarat o profesoară prezentă la protest.

Profesor de informatică: Salariul de informatician cu jumătate de normă în educație e de 900 de lei

ACTUALIZARE 11.40 Eduard Alin Grosu, profesor de informatică din Constanța: "Sunt profesor din 2019, salariul era 2100 lei. Acum e 2500 de lei, se simt mai puțini din cauza inflației.

Din fericire locuiesc în localitate și nu plătesc chirie, dar observ colegi care pleacă din sistem și caută soluții în alt domeniu. Și eu am căutat o sursă extra de venit pentru că nu vreau să plec din învățământ, îmi place ce fac. Comunitatea mă ține, e locul unde am crescut, sunt acasă iar cei care învață ceva sunt din localitatea mea, comunicăm, îi văd cum cresc. Sunt legat emoțional de școala aceasta.

Salariul de informatician cu jumătate de normă în educație e de 900 de lei, ce IT-ist să vină în învățământ pe banii aceștia?

Cei care sunt acum în sistem sunt cei care fac ce le place, așa e cazul meu, dar nu e sustenabil. Nu putem face asta nelimitat.

Soluția este – salarii atractive, oamenii buni vin pentru că salariile sunt bune și atunci crește nivelul de educație. În companiile private se oferă de la început salarii bune și atunci oamenii se luptă să se angajeze acolo.

Din generația mea, cei care am terminat facultatea, doar 3 din 40 am ales această cale. Nu sunt foarte multe motive să vrei."

Învățătoare: Ni s-au aruncat oscioarele de la o masă mai mare, unde se împart procente și măriri de salarii în fiecare zi

ACTUALIZARE 11.30 Cristina Hornoiu, învățătoare: "Cred că ar trebui să începem cu acel 6% din PIB pe care să îl ceară și profesorii și părinții.

Nu e vorba doar despre salarii și a face un sistem atractiv pentru cei tineri care termină acum facultățile. Este vorba despre copiii noștri care au dreptul la o școală că afară, cum se tot strigă aici.

Vrem școli în care să învățăm numai dimineață. Cine să le construiască? Noi, profesorii, sau primăriile și Guvernul?   Nu-i normal să ne rugăm de părinți: 5 lei - 10 lei că să cumpărăm markere, hârtie, să tragem la imprimantă. Este un dezastru și sistemul asta trebuie să se prăbușească că să aibă de unde să se ridice.

La fiecare rundă de negocieri am fost tratați că niște cerșetori. Ni s-au aruncat pur și simplu oscioarele de la o masă mai mare, unde se împart procente și măriri de salarii în fiecare zi.

Este extrem de frustrant să vezi că zilnic alții primesc măriri iar noi suntem lăsați să strigăm în stradă fără niciun fel de considerație, umiliți continuu."    

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sindicaliștii, invitați la discuții la Guvern

ACTUALIZARE 11.10 Reprezentanții sindicatelor din educație au primit oficial invitație la discuții la Guvern.

Cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Cadrele didactice s-au adunat în fața Guvernului. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea
Cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani. Cadrele didactice s-au adunat în fața Guvernului. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Studenții și elevii susțin greva profesorilor

ACTUALIZARE 11.00 Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) anunță că se solidarizează cu cadrele didactice și organizațiile lor sindicale și că își exprimă sprijinul față de revendicările acestora.

"Suntem convinși că reforma reală a învățământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educația de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenți să aleagă funcția didactică.

Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să își asume responsabilitatea față de această situație și să ia decizia strategică a finanțării corecte a sistemului de învățământ.

Având în vedere iminența intrării în vigoare a legilor educației, ANOSR, CTR și CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament și alocarea a 15% din bugetul național către educație", potrivit mesajului postat pe pagina de Facebook a ANOSR.

Șase linii de autobuz au fost deviate

ACTUALIZARE 10.50 Traficul în centrul Capitalei este blocat. Coloane de autocare cu profesori veniți din mai multe zone ale țării se îndreaptă spre Piața Victoriei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit unui comunicat al TPBI, în intervalul orar 12:00 - 15:00, liniile de transport care vor funcţiona pe trasee deviate sunt 93, 136, 139, 361, 381 şi 783.

Linia 93 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Valea Argeşului" şi intersecţia Drumul Taberei/ Bd. General Paul Teodorescu, apoi pe un traseu modificat pe Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Răzoare, Şos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Podul Eroilor, Splaiul Independenţei, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Prof. Dr. Bagdasar, Şos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, apoi traseul actual

Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "C.E.T. Vest Militari" şi intersecţia Bd. Iuliu Maniu/ Bd. General Paul Teodorescu, apoi pe un traseu modificat sens Pod Izvor pe Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Răzoare, Şos. Panduri, apoi traseul actual.

Linia 139 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Zeţarilor" şi intersecţia Bd. General Paul Teodorescu/ Bd. Timişoara, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Timişoara cu întoarcere pe Drumul Sării, apoi traseul actual până la capătul de linie "Zeţarilor".

Linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Complex Comercial Băneasa" şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii.

Linia 381 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Reşiţa" şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Ion Mincu, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual până la "Clăbucet".

Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Aeroportul Henri Coandă" şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii.

ACTUALIZARE 10.40 Guvernul anunță pe site că de la ora 12 vor avea loc consultări cu reprezentanții sindicatelor din educație. Liderul Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat la Digi24 că sindicaliștii nu au primit nicio invitație la discuții. "Care negocieri?", a întrebat sindicalistul. 

Știrea inițială:

În ciuda promisiunilor pe care le-au primit din partea Guvernului şi a ministerelor de linie, sindicaliştii au decis să continue greva şi să-şi prezinte revendicările în cadrul unei manifestări stradale.

Protestul va avea loc între orele 11.00 şi 16.00, după următorul program:

- între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;

- între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;

- între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;

- între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.

- între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.

Cum s-a ajuns la încă un protest al cadrelor didactice

Reprezentanţii sindicatelor au declarat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că au cerut o majorare salarială până la finalul anului şi să li se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie. 

Ei au transmis că nu există motive ca protestul programat pentru marţi să nu aibă loc, întrucât nu au obţinut nimic concret.

De asemenea, sindicaliştii au cerut o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, căruia îi solicită să-şi exercite rolul de ”mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”. Liderii sindicali au transmis preşedintelui că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările protestatarilor. Solicitarea sindicatelor a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială, care nu a transmis deocamdată vreun răspuns.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că la negocierile de luni cu sindicatele din Educaţie a avut ”un mandat desprins pe două paliere”: de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva şi de a scurta termenul iniţial, de 15 iulie, pentru legea salarizării.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că, în acest moment, ”nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene”.

”Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a, în cazul învăţământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, astfel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată”, a arătat ea.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât ar putea să scadă salariul net al românilor în 2025. Exemplu de calcul pentru un venit brut de 8.000...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...