În Covasna, 17 școli au inițiat proiecte de reabilitare care nu au fost finalizate.
„Acest panou electric este din anul 1954. Noi îl schimbăm acum degeaba, dacă instalația este tot din 1954”, spune Kiss Imre, directorul liceului Kos Karoly.
La Liceul Tehnologic Kos Karoly din Sfântu Gheorghe situația este critică. Instalațiile de încălzire și de apă sunt vechi de aproape jumătate de secol și pot ceda în orice moment. Iar sălile de clasă nu au fost renovate de la începutul secolului trecut, atunci când a fost ridicată clădirea.
„Apa pluvială trece pe sub această clădire și din cauza asta apa lucrează în toți pereții și peste tot este igrasie și mucegai”, mai spune directorul liceului.
Pentru că nu au altă soluție, elevii suportă condițiile. În clase stau cu gecile pe ei, iar la toaletă evită să meargă. În aceeași clădire, la subsol, se pregătesc campionii la lupte ai județului. Pentru a le crea condiții în care chiar să poată învăța, directorul a depus un proiect pentru reabilitarea completă a clădirii. Reabilitare care ar costa aproape trei milioane de lei.
„În anul 2007 am reușit să finalizăm un proiect pentru reabilitarea acestei clădiri. Dar din 2008, când ar fi trebuit să avem finanţarea, practic, această investiţie a fost stopată”, precizeazăm Kiss Imre.
Tot în Covasna, în Ilieni, pentru că sunt foarte puțini, elevii învață în clase simultane. Pentru a-i împiedica pe copii să plece spre școlile din oraș, primarul din localitate și-a propus să mute aici școala profesională de profil agricol, din Sfântu Gheorghe. În planul de extindere a școlii intrau ateliere de lucru, garsoniere pentru profesori, o sală de sport și un internat pentru elevii veniți din alte localități.
„Timp de doi ani, aceste finanțări au venit din partea Guvernului. A fost bine gândită treaba, s-a executat lucrarea, pui deconturile, după care primeşti banii în bugetul tău”, afirmă Fodor Imre, primarul din Ilieni.
Planul primarului a eșuat, însă, în anul 2011, când nu a mai primit nici un leu de la Minister. Cei de la inspectoratul școlar al județului recunosc gravitatea situației, dar spun că nu pot face nimic.
„Au fost inițiate şi licitate lucrări care ar fi trebuit să fie duse până la capăt, dar, din lipsa fondurilor, câteodată, sau din schimbarea priorităţilor pentru un guvern sau celălalt, anumite lucrări au rămas în urmă sau chiar au fost suspendate, deci, nefinalizate”, explică Kerestely Irma, inspector general la ISJ Covasna.
În total, în judeţul Covasna, 17 unităţi şcolare au iniţiat proiecte de reabilitare care nu au fost duse niciodată la bun sfârşit.