Profesorii din mai multe universităţi dau meditații gratuit elevilor care se pregătesc acum pentru bacalureat. Este și in interesul lor: tinerii ajung la facultate numai dacă au trecut de examenul, ori rata de promovabilitate a fost de nici jumătate în ultimii doi ani.
Zeci de elevi de la liceele din Braşov au venit la cursurile organizate de universitate. Cei mai mulţi sunt interesaţi de matematică.
„Cred că este o oportunitate pentru noi să învăţăm mult mai multe si dacă este şi pe gratis, este şi mai bine”, spune un elev.
Cursurile de la facultate respectă programa pentru bacalaureat. Diferenţa vine însă din modul de predare al profesorilor. De exemplu, la limba şi literatura română, se pune accentul mai degrabă pe comunicare, argumentare şi gândire critică.
„Vrem să le oferim elevilor şi o experienţă nouă, pe aceleaşi teme care îi preocupă pe ei în această perioadă de pregătire a bacalaureatului. Este şi o avanpremieră a ceea ce va fi în viitor viaţa lor de studenţi”, susține Adrian Lăcătuş, decanul Facutăţii de Litere, de la Univiversitatea Transilvania Braşov.
La limba română vor fi şase sesiuni de pregătire, în vreme ce la matematică, unde cei mai mulţi elevi iau note mici, vor fi 34 de cursuri.
Prima probă a examenului de maturitate va fi oralul la limba română, în data de 10 iunie. Anul trecut, doar jumătate dintre elevii din judeţul Braşov, care au susţinut examenul de bacalaureat, au reuşit să promoveze.