Biblioteca Naţională a României interzice, de la 1 septembrie, accesul publicului la consultarea tezelor de doctorat care fac parte din Depozitul Legal al instituţiei în plin scandal al lucrărilor plagiate, în ciuda faptului că propriul regulament pentru cititori permite consultarea. Ileana Şerbănescu, noua şefă a depozitului legal spune, într-o filmare cu camera ascunsă, că lucrările sunt „intangibile”, pentru „generaţiile viitoare” şi, de când a ajuns în funcţie, nu permite scoaterea acestora din Depozitul Legal, scrie News.ro.
Ileana Şerbănescu este şefa Depozitului Legal al Bibliotecii Naţionale a României de la 1 septembrie 2016 şi a obţinut această funcţie în baza unui concurs. A deţinut şefia depozitului legal al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti în perioada în care această instituţie a fost vizată de mai multe percheziţii legate de achiziţionarea de cărţi la preţuri supraevaluate cu un prejudiciu estimat de anchetatori la cinci milioane de lei. Cercetările nu au vizat-o însă pe Ileana Şerbănescu.
Până când Ileana Şerbănescu a devenit şefa Depozitului Legal al Bibliotecii Naţionale a României, tezele de doctorat puteau fi solicitate pentru consultare, în zilele de miercuri, într-una dintre sălile de lectură ale instituţiei. Acest lucru nu se mai întâmplă pentru că „sunt intangibile”, fiind primite doar într-un singur exemplar la Biblioteca Naţională a României. Explicaţia şefei depozitului legal a fost filmată cu o cameră ascunsă:
„Biblioteca Naţională primeşte tezele de doctorat prin Legea Depozitului Legal (legea 111/1995 – n.r.). Exemplarul care vine în Biblioteca Naţională face parte din depozitul legal intangibil. În consecinţă, exemplarele care vin în Depozitul Legal nu se comunică utilizatorilor. Nici carte, nici periodice, nici teze”, a declarat Ileana Şerbănescu reporterului News.ro.
La răspunsul reporterului că, până la venirea sa la conducerea Depozitului Legal se puteau consulta aceste teze, Şerbănescu a replicat: „Da, cu acordul şefului serviciului DL (Depozit Legal – n.r.). Eu nu-l dau. Am propus, prin director”.
Poziţia şefului serviciului Depozit Legal este contrară chiar cu propriul regulament al instituţiei. Documentul, la articolul 3.14. care stabileşte felul în care se pot consulta aceste lucrări arată că „Tezele de doctorat, aflându-se sub incidenţa Legii Depozitului Legal, nu pot fi consultate decât cu aprobarea şefului Serviciului Depozit Legal, pe baza unei solicitări scrise. Numărul de titluri solicitate simultan nu va fi mai mare de 5 teze pe zi, dar comunicate pe rând, astfel încât să nu existe pe masa de lectură mai mult de 2 titluri. Utilizatorii sunt obligaţi să respecte Legea dreptului de autor, să nu reproducă (prin fotocopiere, fotografiere) pagini, pasaje şi desene din lucrare. Tezele de doctorat se comunică prin Sala de Ştiinţe Filologice “Mihai Eminescu”, două zile pe săptămână, luni şi miercuri, între 10.00-18.00. Ultima solicitare se primeşte la ora 16.00. Cererile se pot depune toată săptămâna, la custozii sălii de lectură «Mihai Eminescu»”.
Şerbănescu mai spune că singura posibilitate pentru consultarea acestor teze de doctorat este formularea unei cereri pentru digitalizarea lucrării iar acest lucru se va face „în limita resurselor umane şi financiare pe care le are Biblioteca”.
O lucrare de doctorat are, în medie aproximativ 300 de pagini. Biblioteca Naţională stochează, potrivit propriului motor de căutare, 51.021 de astfel de lucrări. Dintre acestea, doar aproximativ 2.500 (4,8%) se regăsesc în format digital sau copie substitut şi pot fi consultate potrivit noilor reguli impuse.
Noile reguli de la Biblioteca Naţională vin în contextul scandalului tezelor de doctorat plagiate de politicieni cu funcţii de conducere şi de şefi ai unor instituţii publice din domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Contactată ulterior de agenţia de presă News.ro pentru a i se transmite că a fost filmată cu camera ascunsă, Ileana Şerbănescu a declarat că deciziile sale au fost luate în baza Legii depozitului legal.
„Eu respect o lege. Legea depozitului legal mă obligă, din poziţia pe care o am, să o aplic şi să o respect. În legea Depozitului legal, tezele de doctorat vin către Biblioteca Naţională într-un singur exemplar, exemplar unic şi acela formează fond intangibil. Eu nu comentez alt lucru decât acesta pentru că răspund de acest fond intangibil”, şi-a completat Ileana Şerbănescu declaraţia.
Printre persoanele care sunt vizate de acuzaţii de plagiat, se numără fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Gabriel Oprea, primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă, fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă, primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele şi procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bogdan Licu.
De asemenea, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, după ce Sebastian Ghiţă a făcut autodenunţul privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.