Biblioteca din tramvai

Data publicării:
tramvai

Toate volumele au fost donate de Eugen Benea, un ieșean care dorește să promoveze lectura, mai ales în rândul tinerilor.

Acesta este mesajul nostru către călători, către ieșeni. Îi rog să se alăture acestui proiect”, spune Eugen Benea, inițiator proiect.

Poate astfel vom mai renunța la statul pe telefon și vom începe să citim, pentru că cel puțin generația mea este una care a renunțat la citit”, spune o tânără.

Pe prima pagină a fiecărei cărţi este scris un mesaj: „Dragă cititorule, mă bucur să transmit că poți împrumuta o carte din biblioteca Tramvaiului Literaturii. Te rog, însă, ca după ce o citești să o aduci înapoi la bibliotecă. Un alt iubitor de lectură va avea nevoie de ea”.

În tramvai nu există și un bibliotecar, așa că inițiatorii proiectului se bazează pe bun simț și generozitate.

„Cei doritori pot chiar să doneze cărți în această bibliotecă spre a fi a fi găsite de alți călători, astfel încât biblioteca să funcționeze în permanență”, spune Silviu Teodor-Stanciu, președinte TRAM CLUB Iași.

Tramvaiul nu are un traseu prestabilit şi circulă pe mai multe rute din centrul oraşului, pentru ca toți ieșenii să aibă ocazia de a împrumuta o carte.

„Sperăm să fie de bun augur , să placă celor care călătoresc această inițiativă și, de ce nu, să putem extinde și la alte mijloace de transport”, spune Adrian Mihai, purtător de cuvânt RATP Iași

Biblioteca a fost amenajată într-un mijloc de transport denumit simbolic Tramvaiul Literaturii, pentru că, în luna septembrie, pe el au fost pictate portretele a 16 personalități literare din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...