Bătălia roboților. Creațiile studenților au luptat în ring și printre obstacole

Data publicării:
roboti

Chiar dacă pentru unii arată mai mult ca nişte jucării, cunoscătorii îşi dau seama imediat că roboţii din competiție au în spate sute de ore de proiectare şi asamblare. Eduard are doar 15 ani, dar învaţă rapid când vine vorba de pasiunea sa pentru aceste mecanisme complexe.

„Este destul de complex, dar odată ce este înţeleasă logica de la baza electronicii este uşor de folosit şi îmi face plăcere să văd produsul gata făcut”, spune Eduard Mihok.

Jocul elevilor şi al studenţilor are de fapt o miză mult mai mare, spun profesorii lor.

„Este o mare căutare de ingineri în domeniul roboticii, a programării roboţilor industriali şi mai ales a programării layout-ului de asamblare, fabricare unde se găsesc mulţi roboţi”, expică Alexandru-Viorel Pelea, decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică.

Şi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost o bătaie pe cinste între cei 20 de roboţi sumo aduşi să-şi dovedească supremaţia.

„Ideea jocului este că fiecare robot trebuie să-l scoată pe celălalt din ring, iar cel care rămâne ultimul în ring este câştigător. Avem pe faţă doi senzori de linie albă, doi senzori de distanţă, unul digital de distanţă, de proximitate, baterie, roți, motoare”, explică Andra Petrovai, coordonator al competiției.

Evenimentul se află deja la cea de-a patra ediţie la Cluj-Napoca. Echipele de studenţi cu cei mai performanţi roboţi vor participa mai departe la Campionatul Internaţional de Robotică de la Viena, dar şi la alte competiţii importante de profil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...