Preşedintele Klaus Iohannis a început luni seria de consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”, în contextul finalizării dezbaterii publice. Luni, şeful statului s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi liderii coaliţiei de guvernare - preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. La discuţii participă şi consilierul prezidenţial Ligia Deca.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Există acest program după sute sau chiar mii de ore de consultări. Detaliile vor fi transmise în zilele următoare. Așteptăm de mulți ani o perspectivă și o direcție pe reforma în educație. Printre subiectele discutate a fost unul extrem de important – învățământul profesional și cel dual. Ce se propune este un sistem de vase comunicante în care elevii să poata fluctua, să poată merge dintr-un sistem în celalalt, pentru ca fiecare să-și găsească vocația adevărată”, a spus Dan Barna după consultări.
„Acesta este unul dintre elementele discutate. Vestea bună pentru azi e că România Educată devine realitate. Am discutat despre tranformarea în legislație și modificările reale pe care să le simtă fiecare beneficiar al sistemului de educație”, a mai declarat vicepremierul.
Editor : Liviu Cojan