Au picat Bacalaureatul după ce au cerut recorectarea lucrărilor

Data actualizării: Data publicării:
bac

Doi dintre elevii din judeţul Dolj care au contestat media la examenul de Bacalaureat au fost declaraţi respinşi, deşi iniţial obţinuseră medie de promovare. După soluţionarea contestaţiilor, numărul mediilor de zece a crescut de la două la patru, relatează News.ro.

REZULTATE FINALE BAC 2017. Au fost publicate notele după contestaţii pe Edu.ro. Rata de promovare a crescut

37 de elevi dintre cei 1.460 care au contestat mediile obţinute la Bacalaureat au promovat examenul, deşi iniţial au fost declaraţi respinşi.

„Rata de promovare la nivelul judeţului nostru este de 69,77%. Procentul iniţial a fost de 68,95%. De asemenea, a crescut şi numărul elevilor care la acest examen au obţinut media 10. Aveam două fete, iar în urma rezultatelor de la contestaţii avem patru elevi cu media 10. La polul opus, aş preciza faptul că, dacă înainte de contestaţii procentul de promovabilitate, de exemplu la Colegiul Naţional «Carol I» a fost de 100%, după contestaţii, un elev a picat examenul de Bacalaureat, deşi înainte avea medie de promovare. Aceeaşi situaţie s-a mai înregistrat la Liceul Teoretic «Henri Coandă» Craiova, unde un elev a picat Bacalaureatul după ce a făcut contestaţii”, a declarat Monica Sună, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

În cazul elevului de la Colegiul Naţional "Carol I", media acestuia s-a micşorat după ce nota la Limba şi Literatură Română a fost modificată după contestaţie, cu aproximativ două puncte.

În urma contestaţiilor, procent de promovare 100% a fost înregistrat la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti".

De asemenea, la trei unităţi de învăţământ din judeţul Dolj s-a înregistrat promovabilitate zero la Bacalaureat.

„Una dintre unităţile de învăţământ cu procent de promovabilitate de 0% este Liceul Special «Beethoven», unde sunt şcolarizaţi elevi cu anumite probleme, deficienţe. La celelalte două unităţi de învăţământ, liceele din Malu Mare şi Cârcea, au susţinut examenul de Bacalaureat numai elevi de la seral”, a mai precizat Monica Sună.

În urma recorectării celor 1.460 de lucrări pentru care s-a depus contestaţie, 765 au fost soluţionate în favoarea candidaţilor, iar 601 elevi au primit note mai mici. În 94 de situaţii mediile nu au fost modificate. 

Citiți și: 

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2017. Un elev notat cu 4,10 la filosofie a obţinut 7,40, după recorectare

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...