ADMITERE LICEU 2015. Ghidul admiterii computerizate

Data publicării:
elevi evaluare nationala resize -Mediafax Foto-Liviu Chirica

Ministerul Educaţiei a publicat un ghid al ADMITERII COMPUTERIZATE adresat părinţilor şi elevilor. Aceştia trebuie să ştie că atunci când vor completa opţiunile pe fişa de admitere trebuie să facă acest lucru în ordinea preferinţelor candidaţilor.

Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni. 

Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat. Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă. Este preferabil să intri la un liceu care nu îţi place decât să nu intri deloc! Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite! Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.

Ţine cont de mediile de admitere din anii precedenţi pentru a-ţi calcula şansele de intrare la fiecare dintre opţiunile exprimate.

Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere NU îţi poate dăuna în nici un fel - oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri. În schimb, un număr prea mic de opţiuni îţi poate diminua serios şansele de a fi admis!

Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru nici una din opţiunile exprimate. Nu există nici un "număr magic" de opţiuni care trebuie completate pe fişă: important este ca acest număr să fie suficient de mare ca să permită repartizarea şi să fie ordonate – de la cea mai dezirabilă la cea mai puţin dezirabilă.

Statistic, mediile de admitere sunt de la un an la altul puţin mai mari, un motiv în plus pentru a completa cât mai multe opţiuni pe fişă! Este posibil ca anul acesta media de intrare la una din opţiuni să fie mult mai mare decât anii trecuţi, la fel cum este posibil să fie mai mică. Mediile anilor trecuţi sunt orientative.

Validarea fişelor este o operaţiune simplă, dar obligatorie pentru toţi candidaţii - eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor pot cauza neplăceri.

Pentru a evita neplăcerile cauzate de transcrierea greşită a datelor de pe fişă, procedura necesită tipărirea fişelor aşa cum au fost introduse ele în baza de date. Fişa astfel tipărită, numită "fişă martor" se transmite la şcoala de provenienţă.

În cele câteva zile rămase între introducerea fişei în computer şi data limită, diriginţii sunt cei care convoacă la şcoală toţi elevii însoţiţi de părinţi, care verifică opţiune cu opţiune corespondenţa fişei de martor cu fişa originală, semnând pentru conformitate. Neconcordanţele între fişa completată şi fişa martor trebuie semnalate imediat conducerii şcolii, care revine la centrul de colectare a datelor pentru a se face corecţia.

Între momentul validării fişei şi repartizarea computerizată, fişele sunt centralizate în bazele de date judeţene şi de aici în baza de date naţională de la Ministerul Educaţiei și Cercetării Știinţifice.

După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată.

Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune.

Informaţii complete despre examenul de admitere pot fi găsite pe http://admitere.edu.ro şi http://forum.edu.ro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri