Drum european, blocat în fiecare săptămână de un târg

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie craiova

Drum european blocat de comercianţi. Cozile de maşini s-au întins pe patru kilometri la intrarea în Craiova dinspre Calafat din cauza unui târg. Şoferii au aşteptat mai bine de o oră să scape de aglomeraţie. Oamenii sunt revoltaţi pentru că trec prin acelaşi calvar în fiecare zi de luni.

Nervi, aglomeraţie, cozi kilometrice de maşini şi şoferi nemulţumiţi. Scenariul se repetă în fiecare zi de luni pe drumul care leagă Craiova de Calafat.

Taficul este dat peste cap din cauza târgului săptămânal, iar oamenii sunt nemulțumiți:

- Se blochează tot timpul lunea, între 9:00 şi 12:00, tot timpul se blochează.
- Stăm de o oră și jumătate la coadă şi nu vine nimeni să ia nicio măsură cu giratoriul de la Romaneşti acolo e problema. Nu vine nimeni să amenajeze acolo sau să facă o centură ocolitoare pe aici să se iasă la târgul ăla.
- Murim luni aci, avem o oră, stăm de la primărie de la Podari, un kilomeru şi ceva am mers într-o oră, într-o oră.
- Infernal, am făcut 200 de metri cred că într-o oră, nu este posibil aşa ceva.

Poliţiştii au fost trimiși la faţa locului pentru a fluidiza traficul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri