Două trenuri s-au ciocnit sâmbătă noapte în vestul Moscovei, rănind aproximativ 50 de persoane, informează agenția Xinhua.
Foto: Iliya Pitalev, Sputnik
Potrivit site-ului Căilor Ferate Ruse (RZD), un tren de pasageri plecat de la Moscova spre Belarus a fost lovit din spate de un alt tren sâmbătă, la ora 22.16 locală (20.16 GMT).
Primul tren a efectuat o frânare de urgență pentru a evita lovirea unor pietoni, printre care se găseau persoane în stare de ebrietate aflate pe calea ferată. Al doilea tren, aflat destul de aproape de primul tren, nu a reușit să frâneze suficient pentru a evita coliziunea. Cele două trenuri au deraiat și aproximativ 50 de persoane au fost rănite.
Ministrul rus pentru situații de urgență Vladimir Pușkov a declarat presei locale că 12 persoane au fost spitalizate, șase dintre ele în stare gravă.
Peste 200 de persoane și 70 de piese de echipament au fost implicate în operațiunile de salvare.