Două fete de 9 și 11 ani s-au pierdut pe munte într-o zonă accidentată, cu zăpadă de jumătate de metru
Data actualizării: Data publicării:
Două fete care se pierduseră pe munte după ce au părăsit zona amenajată a pârtiei de schi Transalpina au fost recuperate de salvamontiști. A fost o intervenție dificilă pentru că se lăsa întunericul, iar pe alocuri zăpada depășea jumătate de metru.
Cele două fete au ajuns până la urmă în siguranță înapoi în stațiune.
Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, a declarat la Digi24 că este vorba despre două fete de 9 și 11 ani.
Salvamontiștii le-au găsit într-o zonă accidentată, unde sunt copaci prăbușiți, iar zăpada e de peste jumătate de metru. Acolo, snowmobilele intră cu mari eforturi, iar situația era cu atât mai dificilă cu cât se lăsa seara, iar temperaturile scădeau foarte mult, a declarat salvamontistul.
"Au mers pe schiuri până acolo, starea de spirit era bună, s-au înfundat în zăpadă, copiii au avut control audio, salvamontiștii le-au încurajat, le-au menținut starea de spirit bună până când au ajuns la ele", a povestit Sabin Cornoiu.