Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a cerut luni instituțiilor statului să ia măsurile necesare pentru ca cei vinovați de ororile petrecute în „azilele groazei” să fie pedepsiți”, precizând că „nu contează la ce minister își desfășoară activitatea”.
„Ce s-a întâmplat în azilele groazei este absolut incredibil și inadmisibil, de aceea, în discuțiile pe care le-am avut, atât la nivelul conducerii partidului, cât și discuțiile pe care le vom susține în continuare, acestea trebuie să fie de intransigență maximă. Nu există niciun fel de toleranță și cerem tuturor instituțiilor statului să ia măsurile cele mai adecvate și cât mai repede cu putință, astfel încât toți cei vinovați să fie pedepsiți”, a spus Ciucă.
Întrebat dacă a primit vreo informație despre ceea ce se întâmpla în căminele pentru bătrâni din partea vreunui minister, pe vremea când era premier, președintele PNL a răspuns:
„Știți foarte bine activitatea mea. De fiecare dată când am avut astfel de informări sau sesizări am luat măsuri în consecință. Ca atare, nu am avut astfel de informări și sunt convins că indiferent de ce instituție a fost vorba, indiferent de ce nivel de conducere ar fi fost vorba, și atunci și acum, măsurile trebuie să fie aceleași”.
Ciucă spune că vor fi luate măsuri pentru toți vinovații de ororile petrecute în „azilele groazei”. „Sunt convins că există o analiză la nivelul Guvernului, la nivelul premierului, care o să se finalizeze cu măsuri în consecință. O să cerem măsuri pentru toți cei vinovați. Nu contează la ce minister își desfășoară activitatea. Este clar că trebuie să fie luate măsuri în consecință”, a mai spus Ciucă.
Șeful DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu, a demisionat luni, după scandalul căminelor în care bătrânii erau bătuți și înformetați. Este prima demisie în acest caz. Au mai avut loc, de asemenea, 3 demiteri. Premierul Marcel Ciolacu i-a eliberat din funcții pe președintele și vicepreședintele Agenția Națională pentru Persoanele cu Dizabilități pe președinta ANPIS.
Editor : C.L.B.