DNA: Șeful ADP Sector 4 a ocupat fraudulos funcția timp de 12 ani, el putând fi încadrat doar la spaţii verzi sau pavator

Data publicării:
sigla dna
FOTO: Agerpres

Marian Goleac, director general interimar al ADP Sector 4 la data întocmirii rechizitoriului, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de înşelăciune, după ce ar fi ocupat fraudulos funcţia, timp de 12 ani, pe baza unor acte false, el putând fi încadrat doar ca lucrător pentru salubrizare spaţii verzi sau pavator.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marian Goleac, director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (la data întocmirii rechizitoriului), pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2008 - mai 2020, Marian Goleac ar fi deţinut pe nedrept funcţiile de director general adjunct interimar şi director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public 4 SA (ce are ca acţionar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obţinând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcţiile menţionate mai sus).

"Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de administraţie a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverinţă prin care se atesta că este absolvent al unei facultăţi de electrotehnică şi informatică, specializarea electromecanică (promoţia 2002) şi ulterior ar fi ataşat o diplomă de inginer. Aceste documente ar fi fost obţinute în condiţii nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă)", precizează anchetatorii.

Sursa citată menţionează că Marian Goleac ar fi putut ocupa, conform statului de funcţii al ADP 4 SA, doar funcţii de execuţie, pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spaţii verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator.

DNA informează că, până la data întocmirii rechizitoriului, SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA nu a comunicat dacă se constituie parte civilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei