Directorul DSP Arad care a folosit electroşocuri pe un coleg a fost mutat pe aceeași funcție, dar la DSP Galaţi

Data publicării:
Scandal la DSP Arad. Unul dintre directori a venit la birou cu un aparat de electroșocuri și a început să își amenințe colegii
Scandal la DSP Arad. Unul dintre directori a venit la birou cu un aparat de electroșocuri și a început să își amenințe colegii. Foto: Profimedia Images

Directorul economic al Direcţiei Sănătate Publică (DSP) Arad, Gheorghe Iulian Penzeş, care a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg cu care avea divergenţe, a fost detaşat de Ministerul Sănătăţii la Galaţi, pe o funcţie similară, în urma plângerilor depuse de Sindicatul Sanitas şi de angajaţi ai instituţiei judeţene.

"În urma sesizărilor transmise la minister de către Direcţia de Sănătate Publică Arad şi sindicatul nostru, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a-l detaşa pe directorul economic al instituţiei, pe o perioadă de şase luni, pe o funcţie similară în cadrul DSP Galaţi. În urma acestei decizii, considerăm că a fost restabilit un climat normal de muncă la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Arad", a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Sanitas Arad, Otinel Şandru.

"Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva!"

În urmă cu o săptămână, surse din cadrul DSP Arad declaraseră, pentru AGERPRES, prezentând şi o filmare cu incidentul - că directorul economic Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, spunând că are asupra sa dispozitivul cu electroşocuri pentru a se apăra. El avea şi un spray iritant cu piper.

Conform filmării, la un moment dat directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat a strigat: "M-ai curentat! Dom'le, vrei să mă omori?".

În scandal a intervenit directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, care i-a reproşat lui Penzeş că are asupra sa dispozitivul şi spray-ul.

"Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă şpreiaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!", a intervenit directoarea Cecilia Irimie.

Un angajat martor la incident a sunat la 112, relatând ce se întâmplă în sediul instituţiei, iar poliţiştii arădeni au intervenit.

"Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre o stare conflictuală între doi angajaţi ai unei instituţii publice din Arad. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, pentru clarificarea stării de fapt. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe", declarase, în 7 februarie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Conform sursei citate, toate părţile au fost audiate, iar deocamdată dosarul este întocmit cu privire la faptă, adică "in rem".

Angajaţii au declarat că directorul economic a mai avut în trecut neînţelegeri cu unii colegi din instituţie, iar în 7 februarie a revenit la lucru după o perioadă mai lungă de concediu.

Sindicatul Sanitas a anunţat, vineri, că solicită prezenţa Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii la sediul DSP Arad, în urma incidentului. Preşedintele Sanitas declarase că există cinci sesizări înregistrate la sindicat de la angajaţi care s-au plâns de comportamentul directorului economic, vizând alte incidente care au avut loc în instituţie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...