Video Dezastru în Japonia. Zeci de mii de oameni, evacuați din cauza inundațiilor. Orașe întregi au fost distruse

Data actualizării: Data publicării:
ploaie sursa X The Japan News
În jur de 18.000 de persoane din orașul Wajima și alte 12.000 din Suzu au fost nevoite să își caute un adăpost. Alte 16.000 de persoane din Niigata și Yamagata au fost, de asemenea, îndemnate să se evacueze. Sursa foto: X/The Japan News

Zeci de mii de persoane din patru orașe din centrul Japoniei au primit ordin să fie evacuate după ce meteorologii au transmis un avertisment cu privire la inundații majore cauzate de ploile abundente, scrie BBC. Potrivit sursei citate, în jur de 18.000 de persoane din orașul Wajima și alte 12.000 din Suzu au fost nevoite să își caute un adăpost.

Alte 16.000 de persoane din Niigata și Yamagata au fost, de asemenea, îndemnate să se evacueze, după ce agenția meteorologică japoneză a emis o alertă de urgență de ploi abundente – cel mai înalt nivel de alertă – pentru unele părți ale regiunii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Radiodifuzorul public japonez NHK a citat oficiali guvernamentali care au declarat că 12 râuri au ieșit din matcă. NHK a difuzat, de asemenea, imagini care arată o întreagă stradă din Wajima scufundată sub apă.

Trei râuri din Ishikawa s-au revărsat în comunitățile din apropiere, a declarat un oficial local pentru sursa citată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Wajima și Suzu, din peninsula Noto din centrul Japoniei, au fost printre zonele cele mai afectate de cutremurul uriaș din ziua de Anul Nou, care a ucis cel puțin 236 de persoane. Regiunea încă se recuperează după cutremurul mortal cu magnitudinea de 7,5 din ziua de Anul Nou. Atunci, peste 161 de persoane au fost ucise de cutremurul puternic care a dărâmat clădiri, a rupt drumuri și a provocat un incendiu de proporții. În ultimii ani, Japonia a înregistrat precipitații fără precedent în unele părți ale țării.

Cel mai puternic taifun din 1949 a lovit China zilele trecute

Zeci de milioane de locuitori din Shanghai şi de pe coasta estică a Chinei s-au refugiat luni în locuinţele lor, în timp ce taifunul Bebinca, cel mai puternic taifun care a lovit această regiune după anul 1949, a provocat anularea curselor aeriene şi evacuări, zilele trecute.

După ce a traversat Filipine şi Japonia, taifunul Bebinca a atins uscatul în estul oraşului Shanghai, în cartierul Lingang New City din districtul Pudong, pe 16 septembrie în jurul orei locale 07:30, forţând autorităţile chineze să emită un cod roşu de vreme severă.

Cu vânturi ce ating viteze de până la 151 km/h, Bebinca este "cel mai puternic taifun care atinge uscatul la Shanghai după anul 1949", a anunţat televiziunea de stat din China (CCTV). Toate cursele aeriene au fost anulate pe cele două aeroporturi principale din Shanghai. Primăria locală le-a cerut celor 25 de milioane de locuitori din zona metropolitană să nu iasă din locuinţele lor, în timp ce în districtul Chongming, situat pe o insulă de la gurile fluviului Yangtze, 9.000 de persoane au fost evacuate. Autostrăzile au fost închise încă de la ora locală 01:00, iar limita de 40 km/h a fost impusă pentru circulaţia pe străzile din oraş.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri