Analiză „Designated survivor” de România şi o dilemă constituţională: cine se califică pentru funcţia de „preşedinte de rezervă” la Cotroceni?

Președintele țării rostește un discurs în Parlament fix în momentul în care întreaga clădire, cu toate sufletele dinăuntru, e rasă de pe suprafața pământului. Cu Executivul și Legislativul complet evaporate în neant, un mărunt demnitar ajunge fără să vrea, în baza unei deja prestabilite ordini ierarhice, cel mai puternic om în stat și, probabil, din întreaga lume: președintele Statelor Unite. Aceasta este, rezumată în două fraze, ideea serialului „Designated survivor” („Președinte de rezervă”), care poate fi vizionat atât pe rețelele de cablu TV cât și pe cele de streaming online. În cazul României, lista persoanelor care pot ocupa, provizoriu, locul rămas vacant de preşedinte este una extrem de scurtă şi e compusă din doar două persoane nominalizate ca atare de Constituţie: președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților. Constituţia României nu spune precis cine este al patrulea om (sau al cincilea, ori al optulea) care poate deveni un astfel de „președinte de rezervă”. Dar lasă loc la interpretări. Și la o posibilă idee de revizuire, în viitor, a legii fundamentale, sugerată chiar de către un fost președinte al CCR.

Serialul „Preşedinte de rezervă” este o ficţiune politică dusă la extrem, până aproape de limita de rupere a ordinii constituţionale şi, uneori, a logicii. Premisa de la care pleacă scenariştii este însă una extrem de bine ancorată în prezent şi în realitate: Constituţia SUA prevede expres şi explicit o ierarhie a tuturor persoanelor care pot deveni la nevoie preşedinte, în cazul producerii unei catastrofe ori cataclism major.

Lunga „linie de succesiune” a „preşedinţilor de rezervă” reprezintă, practic, o „poliţă de asigurare” a democraţiei, ceea ce demonstrează că ipoteza unui scenariu catastrofal în care întreaga conducere a țării zace îngropată sub molozul democrației nu reprezintă doar o preocupare a anarhiștilor, analiștilor ori scenariștilor, ci şi a experţilor constituţionali şi a legiuitorilor.

De altfel, practica „supravieţuitorului desemnat” - acel demnitar care zace într-o locaţie secretă în momente în care întreaga conducere politică a SUA se reuneşte sub acelaşi acoperiş (cum e, de exemplu, în cazul discursului despre starea naţiunii pe care şeful statului îl rosteşte anual în Congres) - arată preocuparea pentru asigurarea continuităţii conducerii statului.

De aici, se naşte, invariabil, o întrebare: cum stă România la acest capitol? Care sunt procedurile pentru situaţia „puţin probabilă” a depresurizării cabinei democraţiei româneşti în urma unui dezastru?

De ce Constituţia României nu are o listă a înlocuitorilor preşedintelui, după modelul rezervelor unei echipe de fotbal, ca în cazul SUA

Actuala Constituție a României nu prevede, ca în cazul celei americane, o „ordine de succesiune” clară, cu demnitarii țării aliniați, în ordinea numerelor de pe tricou, pe post de rezerve, ca jucătorii unei echipe de fotbal. Lista preşedinţilor de rezervă ai României se opreşte la al treilea om în stat, preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Spre deosebire de sistemul românesc, în cel american există o dată fixă de organizare a alegerilor. Nu există conceptul de alegeri înainte de termen sau anticipate”, declară Codru Vrabie, consultant pe teme legate de bună guvernare şi expert în reforma justiţiei.

„De aceea în SUA e foarte bine precizat un chain of command (ordine ierarhică) pentru situații catastrofale.. Astfel, indiferent de ce se întâmplă, există acest chain of commmand”, spune Codru Vrabie.

„În sistemul românesc avem altă viziune: dacă există un dezastru, într-un anumit termen stabilit vom organiza alegeri”, adaugă Vrabie.

Mai precis, 3 luni, în cazul de faţă.

„Vine președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților să suplinească rolul președintelui și se fac alegeri. E greu de crezut că vor muri toţi trei deodată”, explică Augustin Zegrean. „Nu ne-am gândit aşa de departe când am scris Constituţia”, spune fostul preşedinte al Curţii.

Şi, totuşi, ce se întâmplă dacă ne gândim mai departe? Care e protocolul în caz de „Trei, Doamne, şi toţi trei”?

Cine este, la o adică, al patrulea om în stat? Există el ascuns pe undeva, prin cotloanele Constituţiei României?

„Nu există”, răspunde Augustin Zegrean.

„În sistemul românesc nu există un răspuns constituțional la această problemă”, spune Codru Vrabie.

„Era o propunere să fie preşedintele Curţii Constituţionale următorul dar nu s-a învoit nimeni pentru că încă nu se ştia în România ce e aia Curte Constituţională”, a precizat Zegrean despre momentul când a fost elaborată Constituţia României în 1991.

Cu alte cuvinte, singurul motiv pentru care, în acest moment, Valer Dorneanu nu este consfinţit legal în a patra funcţie a statului român, cu posibilitatea de a ocupa locul vacant lăsat de preşedintele României, se datorează faptului că în anii '90, când a fost redactată actuala lege fundamentală, s-a considerat că românii încă nu ştiau ce e aia Curte Constituţională.

Zegrean propune reformă constituţională: într-o astfel de situaţie, premierul să primească atribuţii prezidenţiale

Zegrean arată că în România există deja o conducere „bicefală” a administraţiei exercitată de preşedinte şi de premier şi sugerează că şeful Guvernului ar trebui să fie consfinţit în Constituţie drept al patrulea om în stat.

„Poate că ar trebui o dispoziţie constituţională în acest sens ca, în cazul în care cei trei dispar, premierul să preia anumite atribuţii ale preşedintelui până la alegeri. Ar trebui scris în constituţie lucrul acesta. Nu că îi ia locul. El rămâne prim-ministru dar preia anumite atribuţii, de exemplu declararea stării de urgenţă, de asediu, de război şi aşa mai departe”, spune fostul preşedinte CCR.

Codru Vrabie admite şi el că, într-o astfel de situaţie, şeful Guvernului ar putea îndeplini anumite atribuţii prezidenţiale.

Astfel, conform articolului 146 din Constituţie, CCR are printre atribuţii inclusiv cea prin care „constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului”.

„Statul va organiza noi alegeri, iar CCR va fi probabil chemată să interpreteze dacă prim-ministrul poate să îndeplinească anumite funcții sau atribuții ale președintelui, cum ar fi cea privind declararea stării de urgență sau de asediu, mai ales că premierul contrasemnează decretele respective. Dar asta va decide CCR”, spune Vrabie.

Dar vicepreşedintele Senatului? El de ce nu poate fi al patrulea om în stat?

În cazul „vacanţei” funcţiei prezidenţiale lucrurile sunt, cât de cât, clare: ordinea de succesiune e asigurată de preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor, în această ordine.

În cazul „vacantării” funcţiilor preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, lucrurile încep să se complice.

Astfel, la Senat, pe perioada vacanţei funcţiei de preşedinte, atribuţiile sunt îndeplinite de un vicepreşedinte ales direct de Biroul Permanent, conform articolului 31 din Regulamentul Senatului.

O prevedere similară există şi în articolul 27 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Conform scenariului apocaliptic, preşedintele Senatului (sau cel al Camerei) pot fi imediat înlocuiţi cu un vicepreşedinte care devine, automat al doilea, respectiv, al treilea om în stat. 

Teoretic, Alina Gorghiu (PNL) ar putea deveni, de pildă, preşedinte al Senatului şi Alexandru Rafila (PSD) cel al Camerei. Intră ei, automat, în „linia de succesiune”?

„Nu, nu, e exclus. Aceea e oricum o funcţie foarte mică. Aceia (vicepreşedinţii Senatului ori ai Camerei) nu contează. Soluţia pe care v-am propus-o e cea corectă”, a spus Zegrean, care consideră că şeful Guvernului este cel care trebuie să fie considerat, din punct de vedere constituţional, al patrulea om în stat.

Să complicăm un pic lucrurile şi să accesăm scenariul în care şi Curtea Constituţională dispare din peisaj

„Ținând cont că și CCR se află în aceeași clădire cu Parlamentul, dacă și CCR dispare, probabil că se va ajunge la mica înțelegere între partidele parlamentare: premierul preia niște atribuții. Există o situație similară care s-a petrecut în România, perioada dintre decembrie 1989 și mai 1990”, spune Vrabie.

În acea perioadă, fără să mai existe constituție sau ordine constituțională, a fost creat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) format din reprezentanţi ai tuturor partidelor înfiinţate în acel moment, care a stabilt data alegerilor la 20 mai 1990. Alegerile au fost simultan parlamentare și prezidențiale.

În urma acestor alegeri, Ion Iliescu a fost ales preşedinte al României, iar alegerile parlamentare au fost câştigate de Frontul Salvării Naţionale (FSN), strămoşul politic al actualului PSD.

În loc de concluzie. România în faţa unei catastrofe: „Noi întotdeauna suntem cu hei-rup-ul”

În cazul în care mai există un guvern funcţional şi o Curte Constituţională care să adopte, pe moment, o decizie într-o astfel de situaţie de criză, putem vorbi doar de o criză majoră politică, dar care poate fi depăşită, teoretic, după 3 luni, când se presupune că alegerile prezidenţiale şi parlamentare au putut fi organizate.

Dacă este să adoptăm varianta all-in a Apocalipsei politice propusă de scenariştii serialului „Preşedinte de rezervă”, constatăm că, în lipsa reglementărilor legale, ultima redută a democraţiei româneşti depinde de „mica înţelegere” a politicienilor din eşaloanele secundare ale partidelor.

„Voi nu vedeţi că noi în nicio situaţie nu avem proceduri? La noi, foarte multe proceduri ne lipsesc la protocolul de stat. La noi nu ştie nimeni cine e primul, cine e al doilea, cine e al treilea, al patrulea”, spune Augustin Zegrean.

Sunt state care au tradiţie şi ştiu să-şi rezolve problemele şi state care bâjbâie şi bâjbâie şi bâjbâie

„Noi întotdeauna suntem cu hei-rup-ul. Vine apa, încercăm să oprim apa, vine focul, încercăm să stingem focul, dar nu ne gândim dinainte să pregătim sculele şi echipa care să stingă focul”.