De ce a murit Alexandra în Maternitatea din Botoșani. A fost eliberat certificatul de deces

Data actualizării: Data publicării:
pat de spital gol
Foto: Guliver/Getty Images

Medicii legişti au constatat că Alexandra Ivanov, tânăra în vârstă de 25 de ani care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”. Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore nu a primit deloc îngrijiri medicale.

„Cauzele decesului, conform cu certificatul medical constatator al decesului au fost: insuficienţă cardio-respiratorie acută, edem pulmonar acut şi sarcină oprită în evoluţie, complicată infecţios”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati ” Botoşani, Ioan Asaftei.

Întrebat câte cadre medicale care erau de gardă pe secţie în acea noapte au activitatea suspendată în urma deciziei conducerii spitalului, reprezentantul unităţii sanitare a răspuns: „Sub rezerva că nu am documentele în faţă, ştiu că este vorba despre un medic, o asistentă şi personal auxiliar, trei cadre medicale”.

Potrivit raportului preliminar întocmit de DSP Botoșani, Alexandra nu a beneficiat de îngrijiri medicale timp de aproape șapte ore. Tânăra a fost internată la ora 23,30 cu "sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare". Diagnosticul stabilit la internare a fost de "sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară". Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.

Alexandra implorase medicii să o ajute. Dovadă sunt mesajele găsite în telefonul ei, trimise doctorilor în noaptea de dinaintea tragediei. "Nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet" îi scrisese tânăra medicului de gardă, cu doar 4 ore înainte să moară, scrie Monitorul de Botoșani.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri