Danileț, despre coperta cu Elena Udrea: „Persoana din fotografie este o infractoare condamnată definitiv pentru corupție. Pe scurt, o fugară”

Data publicării:
elena udrea
Foto: Viva

Judecătorul Cristi Danileț scrie, într-o postare pe Facebook, că nu este corect să se scrie despre Elena Udrea că trăiește în exil, în condiție în care aceasta are o condamnare definitivă la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. 

elena udrea
Foto: Viva

„Emil Cioran, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Paul Goma, Herta Müller, Neculai Constantin Munteanu, Mircea Iorgulescu, Mihai I etc au trăit în exil. Pe scurt: niște VALORI (mulțumesc pentru sugestie Adriana Moca).

Persoana din fotografie este o infractoare condamnată definitiv pentru corupție care se sustrage de la executarea pedepsei și returnarea banilor către stat. Pe scurt: o FUGARĂ”, scrie judecătorul Cristi Danileț.

Condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare în România, Elena Udrea apare joi pe prima pagină a revistei Viva, fiind prezentată drept o ”femeie care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil”. Pe copertă, Elena Udrea este protagonista unui pictorial provocator, în care apare aproape dezbrăcată, însărcinată în luna a șaptea. Revista VIVA s-a ales cu numeroase critici la adresa modului în care a ales să abordeze subiectul, victimizând-o pe Elena Udrea.

Iar agenția de publicitate Wunderman a anunțat joi, prin intermendiul Ilenei Badiu – managing partner – că se disociază de revista VIVA în urma publicării pictorialului cu Elena Udrea.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri