Dan Cărbunaru spune că majorarea salarială pentru profesori este un avans din creşterile care urmează începând cu 1 ianuarie 2024

Data publicării:
Conferință de presă susținută de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al guvernului, la finalul ședinței task-force pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară din Ucraina, la Palatul Victoria din Bucuresti, vineri 25 februarie 2022.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Foto: George Călin/Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, spune că, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor dintre Guvern şi sindicate, majorarea salarială acordată angajaţilor din sistemul de educaţie reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic începând cu 1 ianuarie 2024.

Cărbunaru a venit, vineri dimineaţă, cu o serie de clarificări pe acest subiect, arătând că Guvernul a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, prin OUG 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

„Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat”, a precizat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, în nota de fundamentare amintită se menţionează că, în noua lege a salarizării, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, „salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an; 30% în al doilea an; 30% în al treilea an”.

De asemenea, Cărbunaru aminteşte că premierul Nicolae Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, iniţiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanţii din sistemul educaţiei.

„Aşa cum şi-au asumat liderii coaliţiei, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024. Garanţiile privind implementarea noii grile în condiţiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învăţământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel şi de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliţiei de guvernare”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
vladimir putin
Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...