Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs vineri seara în zona seismică Vrancea-Buzău, la o adâncime de 137 de km, conform datelor Institutului Național pentru Fizica Pământului.
ACTUALIZARE 21:20 O nouă revizuire a caracteristicilor cutremurului indică o magnitudine de 4,1 și o adâncime de 137 de km.
ACTUALIZARE 21:10 Magnitudinea cutremurului a fost revizuită în creștere, la 4,2, de la 4,0, iar noua adâncime indicată este de 132 km, în loc de 140 de km inițial.
Știre inițială:
Un cutremur cu asemenea caracteristici este considerat „mediu”.
Seismul a avut loc la ora 20:31, iar epicentrul a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: 64 de km est de Brașov, 76 km nord-est de Ploiești, 116 km sud de Bacău, 126 km vest de Brăila, 127 km vest de Galați, 129 km nord de București, 146 km nord-est de Pitești, 179 km est de Sibiu, 194 km nord de Ruse, 198 km sud-vest de Iași.
În urmă cu 10 zile, la 1 septembrie, în aceeași zonă seismică Vrancea-Buzău s-a produs un alt cutremur mediu, cu magnitudinea 4,5, la adâncimea de 145 km.
Editor : Luana Pavaluca