Proiectul privind anularea amenzilor date pe durata stării de urgență, fără să mai fie nevoie de contestarea acestora în instanță, a fost redactat și trimis partidelor pentru consultare. Anunțul a fost făcut de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
„Decizia CCR a desființat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecință, pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare”, a scris Tăriceanu pe Facebook.
„u e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună. Proiectul nu este făcut nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja poliția să-și facă datoria și nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile”, a continuat el.
Potrivit proiectului, procesele verbale emise în baza ordonanței 1/1999 „se declară nule”. Amenzile plătite total sau parțial se returnează celor care le-au plătit, la cerere, iar cei care nu au plătit aceste sume nici nu le vor mai plăti și nu vor fi executați silit.
Ministerul Finanțelor are la dispoziție 10 zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a stabili o procedură pentru restituirea banilor celor care au plătit amenzi.
Proiectul mai prevede că nu vor fi anulate sancțiunile celor care au încălcat măsurile de izolare și carantină și cele date pentru tulburarea liniștii publice.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media