Proiect USR: Vatmanii și șoferii de autobuz și trolee se vor putea pensiona la 55 de ani și trata medical în străinătate

Data actualizării: Data publicării:
tramvai București
Foto: Inquam Photos/George Călin

Nouă parlamentari USR și unul de la PSD vor reducerea vârstei de pensionare pentru șoferii de autobuz, troleibuz și vatmani până la 55 de ani. Un proiect de lege, depus în Parlament în acest sens, mai prevede posibilitatea tratamentelor medicale în străinătate, majorarea concediului de odihnă la 24 de zile pe an și zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale pentru aceste categorii de angajați, informează Mediafax.

Astfel, cei care au muncit cel puțin 30 de ani se vor putea pensiona la vâsta de 55 de ani, pentru 25 de ani de muncă se vor putea pensiona la vârsta de 57 de ani iar la vârsta de 60 de ani se vor putea pensiona cei care au muncit cel puțin 20 de ani.

Inițiatorii proiectului motivează acest demers prin faptul că șoferii de autobuz, de troleibuz și vatmanii sunt expuși la numeroși factori de risc pentru sănătatea și securitatea angajatului, precum: „șederi prelungite în poziții obositoare sau dureroase din cauza vibrațiilor la nivelul întregului organism, care suprasolicită coloana vertebrală, membrele superioare și inferioare pe o perioadă îndelungată de timp; suprasolicitare psihică din cauza numeroaselor situații înregistrate zilnic în condițiile traficului intens din orașele țării, situații în care conducătorul auto trebuie să ia o decizie imediată și impetuos corectă pentru a evita accidentele din trafic (alte autovehicule, pietoni), fără a pune în pericol siguranța și sănătatea călătorilor (bătrâni, copii, persoane cu dizabilități etc.) care folosesc mijloacele de transport în comun; risc de a dezvolta boli psihice din cauza unor evenimente, precum accidente rutiere cu victime, amenințări și agresiuni ale călătorilor”.

Șoferii de autobuz, troleibuz și vatmanii vor primi gratuit „materiale igienico-sanitare”

De asemenea, angajații unităților de transport public beneficiază, printre altele, de:

- concediu de odihnă anual, de cel puțin 24 de zile lucrătoare;

- asistență și servicii medicale și psihologice, în caz de boală sau de accidente

- proteze, ofteze sau alte dispozitive medicale, precum și de medicamente;

- indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boală sau de accident de muncă;

- materiale igienico-sanitare în mod gratuit;

- ajutoare materiale de Paște și Crăciun și de Ziua Transportatorilor;

- tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă sau alte tipuri de tichete de valoare acordate potrivit legii;

- asigurare gratuită de viață, de sănătate, precum și pentru pagubele produse în cazul accidentelor și incidentelor rutiere;

- zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale, stabilite prin Contractul colectiv de muncă.

Dacă sunt concediați, angajații din transportul public vor primi minimum 5 salarii compensatorii

Angajatul va beneficia, conform proiectului, de ajutoare materiale la nașterea copilului/adopția unui copil minor și la căsătorie. În cazul în care angajatul decedează, familia va primi ajutoare materiale. Totodată, în cazul decesului unui membru al familiei, angajatul va primi ajutoare materiale.

În cazul concedierilor colective, personalul beneficiază de o sumă compensatorie al cărei cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului de stat. Practic, suma respectivă este echivalentul a cinci salarii medii brute.

De asemenea, potrivit proiectului, personalul din transportul public beneficiază, o dată pe an, de decontarea a 50% din cheltuielile efectuate în concediul de odihnă. Suma decontată nu va putea depăși nivelul a de trei ori salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Șoferii de autobuz, troleibuz și vatmanii vor putea să se trateze medical în străinătate

O altă prevedere introdusă este ca angajatul să beneficieze de tratament medical în străinătate pentru afecțiuni din timpul serviciului, în situația în care acestea nu pot fi tratate în țară.

Proiectul de lege prevede că membrii familiei beneficiază gratuit de: asistență medicală și medicamente în cadrul sistemului de asigurări de sănătate; legitimații de călătorie gratuite pe transport public regulat urban și metropolitan.

De asemenea, copiii angajatului decedat ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de plata de către angajator a taxei de școlarizare de până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 23 de ani.

Salariul de bază al angajaților se calculează pornind de la salariul minim brut pe țară, majorat cu coeficienți minimi de ierarhizare, după cum urmează: necalificați (1); calificați (1,5); conducători autobuze, troleibuze, vatmani (1,7).

De asemenea, coeficientul personalului administrativ și de specialitate este calculat în funcție de nivelul de pregătire: școala profesională, studii liceale (1,4); studiile liceale+curs de calificare (1,45); școala postliceală (1,5); școala de maiștri (1,6); studiile superioare de scurtă durată (1,8); studiile superioare de lungă durată (2,2).

Propunerea este susținută de nouă deputați și senatori USR și de deputatul PSD Vasile Cîtea.

Proiectul este înregistrat, pentru dezbatere, la Senat, ca prim for legislativ sesizat, Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri