CTP: Să nu ne afundăm în carne de porc și țuici!

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de părere că protestele care au avut loc duminică seara sunt importante, pentru că mențin treze conștiința și atenția celor care nu au ieșit în stradă, dar pe care îi interesează ce li se întâmplă. Puterea, spune jurnalistul, mizează pe lehamite, resemnare, nepăsare, senzația că oricum nu putem face nimic. Tocmai de aceea, editorialistul spune că nu le-ar ura românilor sărbători liniștite și recomandă, metaforic, ca anul acesta să nu ne afundăm în carne de porc și țuici. Până la urmă, crede CTP, se va întâmpla coliziunea puterii cu marea masă, dar și-ar dori să nu se ajungă „la faza disperării buzunarului și burții”.

Cu ce este diferit acest protest?

CTP: Acest protest este un protest împotriva prostirii în față, împotriva jignirii inteligenței oameniilor de către această putere.

Sigur că lozincile, pancartele, ceea ce strigă oamenii sunt îndreptate împotriva a ceea ce se face cu legile justiției, acum, în Parlament, împotriva acestor brânciuri aberante pe care actualul guvern le dă economiei și care cine știe unde or să ne împingă; împotriva încercării de a sugruma organizațiile neguvernamentale, activitatea societății civile - prin legislația promovată iarăși, acum, în Parlament; împotriva încercării de a bloca activitatea presei prin reglemenatări recente. Toate acestea sigur că te pot scoate din minți, dar mai mult decât atât, eu văd că acești oameni le transmit guvernanților că 'să nu va închipuiți că puteți să ne prostiţi.  Suntem mulți, dar nu suntem tâmpiți'.

Pentru că principalul atac al acestei puteri este la adresa inteligenței și demnității oamenilor. Ca să încerci să păcălești oamenii cu baliverne, cu bazaconii gen Soros, gen statul paralel, gen conspirația multinaționalelor, în 2017, dacă ne gândim puțin se încearcă să fie manipulați, să fie prostiți, să fie zăpăciți oamenii cu mijloacele propagandistice și cu lozincile anului 1989. Acești guvernanți cred că românii poți fi prostiți cu agenturili cu care încercau Ceasușescu și ai lui să ne prostească în 1989 .

Or, eu nu pot să cred că așa cum sunt cei mai mulți dintre cetățenii acestei țări acum - sunt oameni care au acces la informație, care sunt contectați prin internet, prin noua tehnologie, sunt oameni care au luat contact cu străinătatea chiar și direct, au fost oameni care au muncit acolo, în Occident, în țările civilizate, democratice, au călătorit acolo, s-au întors; sunt oameni mult mai informați, mult mai conștienți de ce se întâmplă și cu România, și cu Europa de Est, și cu Europa, și cu lumea și nu pot fi prostiți în modul ăsta grosier, grobian ca și cum ar avea de a face cu niște pitecantropi, cum încearcă acest guvern. 

Cred că acesta este sensul principal al acestui protest: nu puteți să ne prostiți, suntem mulți, dar nu suntem tâmpiți. Și oamenii din stradă, câți sunt, 45 000 de mii, sunt foarte importanți, pentru că ei mențin conștiința și atenția celor care nu sunt în stradă acum, dar care înțeleg ce se întâmplă cu noi și ce li se întâmplă. Pentru că singura șansă....

Pe ce mizează această putere este lehamitea, este resemnarea, este nepăsarea, senzația că oricum nu putem face nimic, că ăștia merg prin Parlament parcă ar fi pe tancuri și își bagă legile lor cum vor, așa că  hai să încercăm să ne descurcăm fiecare cum putem. Asta este șansa guvernanților: lipsa de unitate și lipsa de conștiință colectivă și de activitate civică a oamenilor. Și cei care se află în seara această în stradă mențin vie flacara acestei conștiințe”. 

Ce ecouri va avea acest protest în rândul politicienilor? Vor ține cont parlamentarii de protest? 

CTP: Nu cred că o vor face imediat, dar în timp, dacă aceste manifestații continuă, dacă oamenii refuză să se lase adormiți de spiritul sărbătorilor... Nu urez anul acesta sărbători liniștite românilor, nu avem ce să facem cu liniștea, să ne afundăm în carne de porc și în țuici. Nu! Dacă oamenii refuză să se afunde în nepăsare și în ideea că încă e bine cât mai putem să ciocnim un păhărel, atunci asta va însemna sfârșitul pentru această putere abuzivă, care nu este nici pe departe atât de puternică pe cât vrea să pară.

Este mult bluf  în ceea ce afișează prin diverse trompete puterea PSD-ALDE acum, că ei sunt foarte siguri că au majoritatea, gogorița asta, bazaconia cu milionul scos în stradă - la aia au renunțat. Vedeți? Oamenii care au convingeri și sunt împotriva ticăloșiei ce li se pregătește sunt în stradă. Unde e milionul pe care îl tot anunță indivizii aia de la PSD? Unde sunt? Ca să susțină ce? Pe Dragnea? Jos Soros? Jos statul paralel? Ce să susțină? 

Important este ca oamenii să-și mențină atenția și conștiința trează, pentru că această putere este străbătută de fisuri în interior, nu este nicidecum atât de tare pe cât vrea să arate! 

Cum estimați că o să arate începutul lui 2018, dacă legile justiției și modificarea Codului fiscal vor intra în vigoare? 

CTP: Oricum se va ajunge la coliziune, se va ajunge la ciocnire. Pentru că finalmente, toate aceste politici - pe cât de brutale, pe atât de prostești, de incompetente - ale acestei puteri vor duce la coliziunea cu marea masă, în stradă. Dar eu aș vrea să nu se ajungă până la faza disperării buzunarului și burții. Pentru că am mai văzut asta pe vremea lui Ceaușescu. Se va ajunge la asta.

Aceste măsuri economice pe care le ia acest guvern vor duce în mod clar la sărăcirea populației, prin creșterea prețurilor, la inflație - deja se întâmplă lucrul acesta -, oamenii or s-o ducă mai rău și atunci tot vor ieși în stradă!

Dar eu aș vrea ca cetățenii acestei țări să iasă în stradă pentru niște idealuri care nu țin de interesul material și să câștige această bătălie cu puterea abuzivă pe terenul legilor justiției. Pentru că acolo nu e vorba de salarii, de pensii, nu e vorba de mâncare și de băutură. Este vorba de niște principii, de ceea ce diferențiază, în ultima instanță, oamenii de animale.

Sper ca această atmosferă de rezistență, de neacceptare a prostirii în față și a brutalității din partea actualei guvernări să continue să se prelungească și în ianuarie și cât o să fie nevoie, pentru că nu există cale de acceptare pentru ceea ce propune acest guvern - care, de altfel, nici nu vor să negocieze, își exprimă, de câte ori pot, disprețul față de cei care ies în stradă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei