Cseke Attila: Au fost semnate contracte pentru consolidarea a 238 de clădiri, prin PNRR

Data publicării:
Ministrul Cseke Attila, în Parlament
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie. Foto: Facebook

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, transmite că până în prezent au fost încheiate 168 de contracte în vederea consolidării a 238 de clădiri din zone expuse riscului seismic, cu ajutorul finanţării PNRR.

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este disponibilă o finanţare de 550 de milioane de euro, din care au fost contractate 441 de milioane.

„Pe lucrări de consolidare şi de eficientizare energetică - ele sunt lucrări integrate - avem o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro inclusiv TVA, din care contractat la zi cu beneficiarii sunt 441 de milioane de euro. Cele mai vechi contracte s-au încheiat anul trecut, în iunie 2022. Sunt în total 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România. Aş specifica că la aceste contracte, semnate în principal cu autorităţile locale, până în momentul de astăzi nu avem solicitare de decontare de sume”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a menţionat că există şi un program de consolidări finanţat de la bugetul de stat, iar apelul de proiecte se va încheia pe 20 februarie. Până în prezent au fost înregistrate în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice şi blocuri de locuinţe.

„La 1 martie, cel târziu, ordinul de ministru va fi aprobat pentru introducerea solicitărilor conforme eligibile în acest program”, a precizat Cseke Attila.

La acestea se alătură şi programul desfăşurat prin Compania Naţională de Investiţii, unde 57 de lucrări sunt în curs de execuţie. Proiectele însumează trei miliarde de lei, iar finanţarea este asigurată.

Potrivit ministrului, cele trei programe reprezintă finanţări în valoare totală de peste şase miliarde de lei. Cseke Attila a pledat pentru monitorizarea şi susţinerea autorităţilor locale, beneficiare ale acestor programe, inclusiv prin discutarea proiectelor în colegiile prefecturale.

„Cel puţin lunar, o dată, primăriile să vină să prezinte stadiul în care se află cu aceste lucrări. Acolo sunt toate instituţiile statului care pot să ajute şi lucrurile să fie împinse. În al doilea rând este vorba despre dispoziţia dată Inspectoratului de Stat în Construcţii de a asigura o verificare sistematică a acestor lucrări, astfel încât criteriile de calitate necesare în construcţia de consolidări de risc seismic să fie respectate”, a spus el.

În ce priveşte legislaţia, Cseke Attila a precizat că actualul guvern a promovat, iar Parlamentul a aprobat, legea 212/2022, care „a schimbat complet filosofia de abordare” în domeniu. Legislaţia anterioară fusese elaborată în 1994.

Ministrul a precizat că schimbările aduse vizează: procedura de evaluare şi expertizare a clădirilor susceptibile de risc seismic, dar şi finanţarea şi derularea programelor de investiţii.

„Acest program de investiţii din bugetul de stat are câteva noutăţi importante. În primul rând, statul acordă o finanţare nerambursabilă tuturor proprietarilor, indiferent de forma de proprietate. Şi în cazul blocurilor de locuinţe cu proprietar privat susţinerea statului pentru consolidare este nerambursabilă, pentru că principalul nostru mesaj şi obiectiv este acela de a salva şi ocroti viaţa persoanelor. În al doilea rând, am introdus în finanţare, în acest program, pe lângă blocurile de locuinţe, şi clădirile publice. Şi avem aici, evident, şi infrastructura critică a statului. În al treilea rând, este vorba de introducerea la finanţare şi a clădirilor expertizate cu risc seismic 2. În anteriorul program erau doar cele din risc seismic 1”, a declarat ministrul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...