Cristian Ghinea: Nu e corupție clasică, e un sistem pervers. Se inventează nevoi fictive ale instituțiilor
Data publicării:
Acuzaţii grave făcute de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, la emisunea „În faţa ta”: s-au tocat bani europeni pentru sisteme IT care nu erau necesare, doar pentru ca firmele controlate de deputatul Sebastian Ghiţă să câştige contracte cu statul, susţine ministrul.
„Sunt ca termitele, care rod casa și apoi se prăbușește, când inventezi nevoi false ca sa iei contracte, că nu sunt utile statului, asta este o formă mult mai gravă de captură. Sunt sisteme IT care nu ar fi trebuit să existe. Când mă refere la corupție în sistemul IT, nu e corupție clasică, în care se face o achiziție și niște băieți deștepți își trag 20 la sută șpagă. Vorbim de un sistem mult mai pervers. A fost creat de Sebastian Ghiță. Se inventează nevoi fictive ale instituțiilor doar pentru a se toca banii, acesta este cazul trimis la DNA în prima săptămână de mandat”, a explicat Cristian Ghinea la Digi24.
În replică, Sebastian Ghiţă spune că este vorba doar despre un război personal pe care ministrul Fondurilor Europene îl are cu el.
„În continuare domnul Ghinea nu ne spune câţi bani aduce dânsul, ce proiecte face dânsul şi ce avem de făcut să luam bani europeni, şi se tot războieşte cu mine. Se face de râs. Eu nu am contracte cu statul, iar firmele pe care le-am fondat au fost cumpărate de americani, de sud-africani, de fonduri de investiţii şi orice au făcut acele firme trebuie să se supună legilor. Dacă acest om a sesizat nereguli trebuie să se adreseze DNA-ului, instituţiilor, oricui crede dânsul”, a declarat pentru Digi24 deputatul Sebastian Ghiță.