Un călugăr din Suceava, în vârstă de 73 de ani, a fost arestat preventiv pentru că și-ar fi ucis un prieten. Bărbatul și victima au petrecut Anul Nou pe stil vechi la schit, unde au consumat alcool, spun anchetatorii. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar călugărul și-ar fi lovit amicul de pahar cu pumnii și picioarele. Victima a fost găsită a doua zi dimineață prăbușită în fața schitului, iar spre seară a decedat la spital, scrie Monitorul de Suceava.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, la schitul de călugări din satul Manolea, comuna Forăști, județul Suceava.
Victima, un bărbat de 58 de ani, și fratele ei au mers împreună la schit, la călugărul de 73 de ani, pentru a sărbători împreună Anul Nou pe stil vechi. Pe parcursul nopții, fratele a plecat acasă, iar ceilalți doi bărbați au rămas să bea alcool în continuare.
La un moment dat, între cei doi ar fi izbucnit un scandal, scrie sursa citată. Călugărul le-a spus polițiștilor că oaspetele lui s-ar fi apucat, în toiul nopții, să dea drumul animalelor din grajd. Nervos pe gestul lui, călugărul l-ar fi îmbrâncit, iar apoi amicul său ar fi plecat spre casă. S-a prăbușit, însă, la ieșirea din schit, unde a fost găsit abia a doua zi dimineață, de familie. Acesta a ajuns la spital în comă de gradul IV și în stop respirator, iar câteva ore mai târziu a decedat.
Inițial, anchetatorii au mers pe varianta unor lovituri cauzatoare de moarte. Odata cu rezultatele autopsiei, oamenii legii au schimbat încadrarea faptelor în omor.
Luni după-amiază, călugărul de 73 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Editor : Izabela Zaharia